Vine o vreme cand incepi sa meditezi pe marginea alegerilor pe care le-ai facut in viata si sa-ti evaluezi prietenii. Cati prieteni mai ai din copilarie ? Cat de tare s-au schimbat ? In mod bizar, am prieteni care nu s-au schimbat aproape deloc. Unii dintre ei traiesc in strainatate, sunt casatoriti cu straini si au copii, dar de fiecare data cand ne vedem, o data sau de doua ori pe an, conversatia se leaga firesc si ne simtim ca si cum am continua o discutie intrerupta cu o zi in urma. Nu stiu care e secretul comunicarii perfecte. Dar stiu ca suntem prieteni din liceu sau din facultate, si ca ne-am imprietenit subit cand am realizat ca aveam acelasi carti preferate din copilarie. Citisem aceleasi carti, impartaseam aceleasi vise…
E oarecum ciudat sa te gandesti ca in lumea asta mare, sunt oameni care, ca si mine, pastreaza in biblioteca indoite, uzate sau patate cartile preferate din copilarie: “Antologia Inocentei”, “Cartea cu Apolodor”, “Aventurile lui Habarnam” sau “Magarusul”.
“Antologia Inocentei” e o carte rara. Daca o gasiti prin biblioteca, pastrati-o cu grija. Daca o deschideti si cititi, e capabila sa aduca in viata voastra nu doar frumusetea poeziei ci si secretul prieteniei care dureaza o viata.
Portretul Pasarii-Care-Nu-E (de Claude Aveline)
“Iata portretul Pasarii-Care-Nu-E.
Nu e vina ei ca cel care le face pe toate
A uitat sa o faca.
Seamana cu multe pasari, fiindca vietuitoarele
care nu sunt, seamna cu cele care sunt.
Dar cele care nu sunt nu au nume.
Iata de ce Pasarea noastra se cheama Pasarea-Care-Nu-E.
Si iata de ce e atat de trista.
Poate ca doarme inca sau asteapta sa i se ingaduie a fi.
Ar vrea sa stie daca poate sa deschida ciocul,
daca are aripi, daca nu-si pierde culorile
cand se cufunda in apa, ca o pasare adevarata.
Ar vrea sa se auda cantand.
Ar vre
