Leacurile padurii:

Cunoscut in popor si sub numele de gherghin, este printre primii arbusti care infloresc primavara. Cine o ia la drum prin cranguri si prin poieni, de pe la mijlocul lui aprilie, va vedea pretutindeni exploziile albe de paducel, luminand padurile inca cenusii si abia inmugurite; mirese neprihanite, impodobite cu un val subtirel de floare, pe care il tin cu grija pe crestet, ca sa nu se risipeasca in vant. Dar pe langa dorul de primavara si de natura pe care il implineste cu infatisarea lui diafana, paducelul este si o miraculoasa planta de leac, magicul dar al naturii, pentru obositele inimi omenesti.

Scurt istoric

Cunoscut, in Carpati, inca de pe vremea dacilor, care il foloseau ca leac in bolile de inima si ficat, in Europa evului mediu, paducelul era cunoscut mai ales ca planta magica, renumita pentru puterea ei de a rupe vrajile si de a dezlega de deochi. Ramurile de paducel inflorit se puneau pe porti si pe garduri, pentru a feri casa respectiva de boli. Si astazi, paducelul fereste grajdurile de vite, oprind cu ramurile lui tepoase si dese, impletite in garduri vii, apropierea salbaticiunilor, dar si vanturile uscate de primavara, care se agata in desisul lui. In gradini, paducelul e cultivat anume, ca adapost si hrana pentru pasari si albine, pe care le hraneste cu fructele si florile lui.

Descrierea plantei

Parti folosite: florile, frunzele si fructele.

Timpul de recoltare: florile - mai-iunie, frunzele - mai-iulie, fructele - septembrie-octombrie, dupa caderea brumei. O tufa produce 3-5 kg fructe. Florile se recolteaza pe timp uscat, la inceputul deschiderii lor. Fructele se recolteaza cand devin rosii. Se culeg fara codite. Florile si frunzele se usuca la umbra, in strat subtire. Fructele se usuca la soare, in strat subtire.

Principii active: acid crategic, derivati