Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua veteranilor de război (video)

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 30 aprilie 2011 ·

Românii sărbătoresc astăzi Ziua Veteranilor de Război, eveniment marcat, şi la Constanţa, prin ceremonii de depuneri de coroane. Manifestările au fost organizate la Monumentul Eroilor din Cimitirul Central, precum şi la Monumentul Independenţei din faţa Casei de Cultură. La ceremonie a participat şi prefectul judeţului Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz.

Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz, a participat la ceremonia de depunere de coroane prilejuită de Ziua Veteranilor de Război. Astfel, prefectul a fost prezent atât la manifestările de la Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial din incita Cimitirului Central, precum şi la Monumentul Independenţei din faţa Casei de Cultură din Constanţa.

Ceremonia, la care au participat efective din cadrul Armatei, al Jandarmeriei, din cadrul Aviaţiei, dar şi al Marinei, a debutat cu trecerea în revistă a gărzii de onoare. Ulterior, eroii care au luptat în cel de-al doilea Război Mondial şi care încă sunt în viaţă au adus un omagiu celor care şi-au pierdut viaţa pe câmpul de luptă, moment marcat printr-o slujbă de pomenire.

Prefectul Claudiu-Iorga Palaz susţine că această zi, instituită prin decret regal în 1902 de fostul rege Carol I şi sărbătorită, în fiecare an, din 2007, după semnarea Hotărârii de Guvern 1222, are o importanţă deosebită. Evenimentul a fost încărcat de emoţie, căci despre această zi au vorbit şi cei care, într-un fel sau altul, şi-au apărat ţara. Ziua Veteranilor de Război aduce un omagiu celor care au luptat pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a României.

Românii sărbătoresc astăzi Ziua Veteranilor de Război, eveniment marcat, şi la Constanţa, prin ceremonii de depuneri de coroane. Manifestările au fost organizate la Monumentul Eroilor din Cimitirul Central, precum şi la Monumentul Independenţei din faţa Casei de Cultură. La ceremonie a

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 59 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°