Indicii bursieri au crescut astăzi pentru a şaptea şedinţă la rând, aceasta fiind cea mai lungă durată de închideri pozitive din acest an. Sezonul de raportări a continuat într-un ton pozitiv. Producătorul de îngrăşăminte Yara International a anunţat un profit peste estimări, acţiunile companiei crescând cu 4,9%. Piaţa de capital din Europa a beneficiat şi de datele macroeconomice pozitive publicate ieri în SUA, unde consumul populaţiei a crescut în luna martie cu 0,6%. Dolarul american s-a depreciat uşor faţă de moneda Euro, cotaţia EURUSD ajungând în preajma nivelului de 1,485.
Inflaţia în zona Euro a crescut în ultimele 12 luni la 2,8%, de la 2,7%, unde se situa în luna anterioară. Încrederea populaţiei europene în perspectivele economice a scăzut în luna aprilie, creşterea preţurilor la mărfuri având un potenţial efect negativ asupra creşterii economice.
WBS Indicii bursieri au crescut astăzi pentru a şaptea şedinţă la rând, aceasta fiind cea mai lungă durată de închideri pozitive din acest an. Sezonul de raportări a continuat într-un ton pozitiv. Producătorul de îngrăşăminte Yara International a anunţat un profit peste estimări, acţiunile companiei crescând cu 4,9%. Piaţa de capital din Europa a beneficiat şi de datele macroeconomice pozitive publicate ieri în SUA, unde consumul populaţiei a crescut în luna martie cu 0,6%. Dolarul american s-a depreciat uşor faţă de moneda Euro, cotaţia EURUSD ajungând în preajma nivelului de 1,485.

WBS