Le întâlnim la tot pasul. Unele mândre, cu capul sus, uşor strânse în mâna delicată a domnişoarelor, altele înţepate, rupte pe la colţuri, şterse, îmbătrânite poate înainte de vreme în mâinile aspre ale clasei muncitoare. Le tolerăm, în neştire, prin preajmă.
De cealaltă parte, ele ne privesc cu subînţeles. Unele în taină. Altele, mai trainice, ne străpung cu privirea metalică. Însă toate ne cunosc slăbiciunea. Ştiu că ai nevoie de mine, parcă ne şoptesc. Sunt biletul tău de intrare. Din braţele mele vei da belşugul mesei. Voi purta hainele copiilor tăi. Vorbe dulci, ademenitoare, cu care-şi cumpără nemurirea.
Fără de ele, ne afişăm goliciunea, sărăcia, umanul. Cu ele, lumea ne-o aşternem la picioare. Câteodată, o îngenunchem. Invidii, emoţii, dragoste şi ură, vise, speranţe şi câte şi mai câte se-ngrămădesc în ele… Şi ducem povara în fiecare zi, cu desfătare sau amar.
Viu colorate sau şterse, de hârtie sau plastic, altele din fâş sau felurite cârpe, pe negândite, au devenit parte din lumea noastră. Uneori, mai vii decât noi. Mai… animate. Şi, nu de puţine ori, le ataşăm, în neştire, trupului – macabre extensii ale membrelor. Superioare. Căci ce poate fi mai frumos decât acele semne ale abundenţei?!
Totul a pornit de la Walter H.Deubner, proprietarul unui magazin alimentar din Minnesota. Se întâmpla în anul 1912. Se pare că, dezamăgit că unii dintre clienţii săi renunţau la o parte din produsele pe care intenţionau să le cumpere din simplul motiv că erau prea grele sau prea voluminoase, Deubner a gândit un “ambalaj” prin care să-i ajute să-şi care cumpărăturile. Ce-i drept, i-ar fi luat patru ani până a găsit “formula” corectă. Dar a meritat. Invenţia a devenit atât de căutată şi, ca atare, nesperat de profitabilă, încât averea sa a început să se rotunjească văzând cu ochii… Astfel, a luat fiinţă o afacere care avea să-i aducă, anual, milioan
