Splendida si perfecta nunta regala de la Londra mi-a lasat un gust dulce amar. Dulce, precum cel al unui film de foarte buna calitate, de la scenariu, la distributie si productie, cu atat mai mult cu cat detaliile biografice ale celor doi miri ar putea fi oricand subiectul unei ecranizari foarte interesante.
Amar pentru ca am inteles din nou ce inseamna civilizatia autentica, ce inseamna clasa unui fost mare imperiu, ce inseamna educatia desavarsita si deja ereditara as zice, de ce inca suntem si, ma tem, vom mai ramane multa vreme la periferia Europei civilizate.
Am urmarit, am vanat, cu ochi de soacra aproape, orice derapaj in imensa desfasurare de forte. Am cautat macar o stridenta, o topenie, o neglijenta fie printre invitati, fie pe strazile supraincarcate ale Londrei. N-am vazut nici macar una. Mai ca as fi vrut sa vad macar un hop organizatoric, o intarziere, o sincopa de orice fel pentru a zice, cu usurare rautacioasa: iata ca se intampla si la case mai mari. N-am vazut.
Totul a fost planificat cu atentie de bijutier, de la aspectele majore, pana la cele mai mici detalii. De la grija pentru a nu afisa opulenta in plina criza, dar pastrand totusi rangul, pana la discretele accente pe simbolurile nationale, prezente mai peste tot, dar fara ostentatie, totul a fost perfect balansat.
Punctualitatea respectarii fiecarui moment din program a fost fara fisura, cu adevarat regala, la fel repectarea codului vestimentar, ocazia unei superbe unitati in diversitate. Nu mi-as fi imaginat vreodata ca pot exista atatea modele de palarii minunate.
Daca in privinta invitatilor, crema cremei aristocratiei britanice, tinuta si eleganta desavarsite nu au fost neaparat o surpriza, cu totul remarcabil a fost comportamentul multimii de pe strazile Londrei. Turisti si britanici s-au purtat exemplar. N-am vazut imbulzeli, in
