Am intrat la Norma si am vazut o rosie lacrimand. Si plangea, tomata mea! Ferice de ea, caci suratele ei nici de plans nu mai aveau putere, de flescaite ce erau. Bune doar de bulion. M-am apropiat mai tare de raftul cu legume, cautand o plasa cu rosii intacte. Si era sa cad pe spate, auzind voci. „Da` voi cat mai costati?”, intreba grav un castravete pe vecina de raft, salata. Aceasta, netezindu-si cochet doua foi care-i atarnau vestejite, raspunse peltic: „Pe mine m-au scumpit de doua ori, de cand cu Euro”. La acest raspuns, castravetele se piti adanc in ladita, caci pe el nu-l scumpisera decat o data si jumatate.

Pe un raft mai jos, cu glas cam spart, se baga in vorba gulia: „Eu am ramas la fel, mi-au adaugat la pret doar cativa centi”. Ridichile, ceapa verde si gogosarii se fac ca nu aud discutia, ocupati cu rasucitul de pe o parte pe alta, in asteptare de clienti. Doar dintr-un colt, se aud glascioare: „Pe noi ne-au ieftinit, ca suntem din import”. Nici nu si-au terminat bine lauda ardeii galbeni adusi din Ungaria, ca au si disparut in cosul unui cumparator.

Asa incepea o povestioara pe care am scris-o la inceputul anului 2002, cand marca germana a disparut din afisajul de preturi, fiind inlocuita cu Euro. Entuziasmul fata de moneda unica europeana a fost moderat, in Germania. Doar la nivelul finantelor si politicii s-a facut tam-tam-ul cuvenit, pentru a se contracara scepticismul populatiei si reticenta acesteia la schimbare, in virtutea atasamentului national fata de Deutsche Mark, dar si a intuirii cresterii de preturi. Care s-a dovedit, in mare parte, justificata. In limbaj popular, Euro s-a transformat in Teuro (teuer=scump).

Salariile s-au injumatatit, prin echivalarea lor in Euro, caruia ii reveneau 1,95583 DM. Preturile insa, „s-au acomodat”. Spus mai pe sleau, multe dintre ele - mai ales la bunurile de larg consum din