Rugaciunea de pe ultima pagina
Stimata redactie "Formula AS",
Va rog sa ma scuzati daca va deranjez cu aceste randuri. Tot ceea ce scrieti in revista dvs. are un ton familiar, de grija, aratati ca va pasa de ceilalti, si atunci am indraznit si eu sa va scriu. Nu stiu daca reusesc sa fiu coerenta, deoarece am foarte multe de spus si lucrurile sunt cam incalcite. In primavara lui 2006, eu eram disperata (ceea ce nu inseamna ca acum as fi fericita). Ramasesem fara serviciu, sotul plecase in Italia cu o firma din Targu Mures, care s-a dus cu cativa romani sa ingrijeasca animalele dintr-un circ, dar care si-a batut joc de ei si, tratandu-i ca pe niste sclavi, in cele din urma i-a abandonat.
In acel moment, pe ultima pagina din "Formula AS", ati publicat niste rugaciuni (cred ca a fost singura data cand ati facut acest lucru). Eu, la intamplare, am citit una dintre ele, care promitea ajutor pentru a gasi un loc de munca. La scurt timp, un patron m-a cautat acasa si mi-a oferit o slujba, pana in decembrie 2010.
V-as ruga sa mai publicati undeva, intr-un colt, cateva rugaciuni. Poate parea copilaresc sa va cer asa ceva, dar daca omul are un pai sa se agate, o face si trece usor mai departe.
In paginile revistei ati gazduit atatia oameni minunati, duhovnici cu har, cereti de la ei un sfat, o vorba buna pentru timpurile astea. Tuturor ne este greu, cu toate astea nu facem nimic concret, asteptam sa vina "Superman" sa indrepte lucrurile. La oras s-ar putea sa fie mai multe posibilitati, dar la noi, in muntii Apuseni, e o zona moarta. Nu vine nici un investitor sa faca ceva.
Tot in revista dvs. am citit despre manastirea Oasa. Ii admir pe calugarii de acolo pentru ceea ce fac si mi-ar placea sa ajung odata acolo sa-i rog sa-mi insufle si mie putina dragoste pentru credinta, pentru Dumnezeu. Majoritatea oamenilor alergam la Dumnezeu doar cand
