600.000 de spectatori au aclamat cuplul pe traseul de la Westminster Abbey la Palatul Buckingham. Nunta a captat, practic, atenţia întregii planete, vreme de câteva ore. Sursa: REUTERS
Căsătoria Prinţului William cu Kate Middleton a ţinut o lume întreagă cu sufletul la gură. Un milion de turişti au ales să trăiască pe viu emoţia. Alte două miliarde de oameni de pe tot Globul au stat în faţa televizoarelor, potrivit estimărilor.
Londra a fost un adevărat furnicar. 600.000 de curioşi au avut norocul să însoţească cu privirea alaiul de nuntă. Ei au preferat să petreacă o noaptea albă în punctele fierbinţi de pe traseul mirilor, ca să fie siguri că nu ratează nimic şi stau în primul rând. Echipaţi ca la carte, cu steguleţe, sau îmbrăcaţi în ton cu evenimentul, cei prezenţi au urmărit cuminţi ceremonia pe ecranele uriaşe. N-au fost incidente, ba chiar forţele de ordine au glumit cu spectatorii. Au avut şi de ce, ţinând cont că numai ieri turiştii, dublu ca număr faţă de un weekend de primăvară obişnuit la Londra, au cheltuit 57 de milioane de euro. 1,60 de lire a fost preţul unui ceai, e drept servit pe pajişte, lânga Palatul Regal, într-o zi de o importanţă colosală pentru Monarhia Britanică.
MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe 8.000 de reporteri pentru nunta regală Nunta a captat, practic, atenţia întregii planete, vreme de câteva ore.
Interesul mediatic a fost uriaş. 8.000 de reporteri, cameramani şi fotografi au transmis marele eveniment, cei mai mulţi americani. Numai CNN-ul a avut 50 de oameni. Printre ei, vedetele Anderson Cooper şi Piers Morgan. Transmisiuni în direct au fost în toată Europa, în Australia, Rusia, Brazilia, Pakistan sau Filipine.
Stăpânii internetului
Cea mai importantă zi din viaţa Prinţului William a făcut vâlvă şi în spaţiul virtual. Relatările live n-au lipsit nici de pe site-uri