Directorul CFR Bucureşti a fost demis sâmbătă, după ce sute de oameni au fost blocaţi azi în Gara de Nord, chiar în ziua în care plecau în vacanţă. Călătorii au aşteptat sute de minute plecarea mai multor trenuri blocate din cauza reparării unui macaz. La scurt timp, Compania Naţională de Căi Ferate a anunţat că directorul Sucursalei Bucureşti a fost demis, atribuţiile sale urmând a fi preluate de Laurenţiu Maraloi.
"Motivele demiterii sunt organizarea necorespunzătoare a lucrărilor de reparaţii şi nerespectarea dispoziţiilor care prevedeau fluidizarea traficului feroviar în week-end-ul de 1 mai", precizează CFR într-un comunicat.
Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA informează că în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă s-au desfăşurat lucrări de înlocuire a celui mai solicitat macaz din Gara de Nord, macaz care permite circulaţia a peste 80 la sută din trenurile care intră şi ies din Bucureşti Nord.
Lucrările de înlocuire şi recentralizare a macazului în instalaţie a fost finalizată la ora 7.45, iar circulaţia trenurilor se desfăşoară în prezent în condiţii normale atât la sosire, cât şi la intrare în Gara de Nord.
Până la ora 7.45, 15 trenuri au înregistrat în total întârzieri de 580 de minute.
Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA a ţinut de asemenea sa ceară scuze pasagerilor pentru disconfortul creat.
Directorul CFR Bucureşti a fost demis sâmbătă, după ce sute de oameni au fost blocaţi azi în Gara de Nord, chiar în ziua în care plecau în vacanţă. Călătorii au aşteptat sute de minute plecarea mai multor trenuri blocate din cauza reparării unui macaz. La scurt timp, Compania Naţională de Căi Ferate a anunţat că directorul Sucursalei Bucureşti a fost demis, atribuţiile sale urmând a fi preluate de Laurenţiu Maraloi.
"Motivele demiterii sunt organizarea necorespunzătoare a lucrărilor de reparaţii şi nerespecta