Fata cu fusta rosie
Ofteaza din toti rarunchii, suierand straniu si prelung, precum viscolul dincolo de fereastra. Ridica ochii neputinciosi si-apoi tuseste chinuitor, zvarcolindu-si amarnic tot trupul. Fruntea ii transpira brusc si gatul ii suiera intruna, de parca ar fi inghitit o fluieratoare. N-am cum sa-l ajut. Nimeni n-o poate face. E chinul lui de zi cu zi si asa va ramane pana la sfarsit. Se opreste cu greu, isi sterge fruntea cu maneca si ia apoi dintr-un sertar o mapa cu foi si un pix.
"Domnule Catalin, dupa cum vedeti, nu pot sa va raspund decat prin scris. Ma tem ca, in felul asta, interviul o sa dureze cam mult." Ridica apoi privirea spre mine, zambindu-mi amar. "Nu-i nimic, ii zic, am timp destul. Numai dumneavoastra sa aveti rabdare cu mine." Rade de-a binelea, punandu-se iar pe scris. "Rabdare? Cred ca sunt cel mai rabdator om de pe pamant. In ultimii ani, doar asta am facut. Am invatat ce inseamna rabdarea. Asta insa nu inseamna ca m-am resemnat ori ca am renuntat. Chiar si asa cum sunt, mai am multe de facut pe lumea asta. Si stiu ca nu-i timp pentru toate. Dar macar, ce mai pot face sa iasa bine, temeinic. Stiti ce imi da mie putere? Dragostea de-o viata, pictura, dar, in primul rand, dragostea pentru sotia mea, Ligia, femeia vietii mele dintotdeauna si pana o sa mor. E cea mai frumoasa poveste de dragoste din lume. Uitati-va la mine cum arat, sunt un om terminat. Si totusi, ea ma iubeste ca inainte. In cele mai chinuitoare momente ale mele, a fost trup si suflet langa mine. A plans la capataiul meu ca un copil, rugandu-se la Dumnezeu sa nu ma ia la El, sa ma mai lase sa traiesc langa ea. Cand m-am trezit dupa operatie, m-a luat in brate si m-a sarutat ca acum 50 de ani. Ochii ii straluceau de fericire." Vad cum asterne tiptil fiecare cuvant, litera dupa litera, ca intr-un sirag lung de margele. Tainele lui mi se desfac rand pe ran
