După ce au îndurat efectele dezastruase ale unui cutremur de 9 grade, urmat de un tsunami care a depăşit în multe regiuni 15 metri înălţime, japonezii ar fi trebuit să îşi reia rutina zilnică sub imboldul reclădirii disciplinate şi extrem de eficiente cu care au obişnuit lumea. Şi chiar dacă acest lucru se întâmplă în majoritatea locurilor afectate de cataclismul din 11 martie, există un pericol pe care niciun japonez nu-l poate evalua cum ar trebui. Nu are miros, nu are culoare şi este letal.
Poate fi în aer, apă ori mâncare.
Radiaţiile de la centrala nucleară Fukushima Daiici, aflată pentru o perioadă în pragul unui dezastru, îi lasă pe japonezii din nord-estul arhipelagului în faţa unei mari necunoscute. Accidentul a fost catalogat recent la nivel 7, similar cu cel de la Cernobâl, care a făcut zeci de mii de victime în cei 25 de ani de la eveniment. Singurul fel în care japonezii se pot proteja este să fie la curent cu date precise şi la zi despre nivelul radiaţiilor, care poate fluctua, scrie Al Jazeera.
Însă aceste informaţii sunt foarte greu de accesat. Locuitorii din prefectura Fukushima sunt deznădăjduiţi. Afirmă că guvernul central este lipsit de tranparenţă şi nu îi ajută să afle ce se întâmplă, ce au de făcut. Oamenii vin de la Tokio, fac măsurători şi pleacă, fără să zică nimic.
Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor locuitorilor din zonele cu risc de radiaţii, mai multe grupuri fac măsurători independente şi publică rezultatele, însă acestea sunt greu de înţeles şi centralizat.
Nevoia de informaţie rapidă şi precisă este cu atât mai mare cu cât nivelul radiaţiilor la 20 de kilometri de centrala Fukushima este de 1600 de ori mai mare decât limita normală, guvernul îndemnându-i, vineri, pe locuitori să părăsească regiunea. Zona va fi afectată de radiaţiile puternice pe termen lung.
Mai mulţi activişti încearcă să dea o mâ