Se vor implini in curand, pe 8 mai, noua decenii de la intemeierea Partidului Comunist din România. O secta revolutionara inspirata de viziunea milenarista a bolsevismului, PCdR a acceptat deplina subjugare de catre aparatul Internationalei a III-a (Comintern), a fost practic emisarul colectiv al intereselor sovietice pe teritoriul României. A fost campionul luptei impotriva intregirii tarii dupa Primul Razboi Mondial si a sustinut revendicarile sovietice legate de Basarabia. Pentru comunisti, România interbelica era un “stat multinational de tip imperialist, construit prin dictat si agresiune”. Dupa 1944, PCdR, rebotezat PCR, a  condus operatiile de rusificare a culturii romanesti si de sovietizare fortata a tarii. A practicat cu fervoare si fara mila religia politica a luptei de clasa, o rationalizare paroxistica a resentimentului social. Lumina venea pentru acesti miltatanti fanatici doar dinspre Rasarit. Moscova era Mecca lor, Stalin era profetul a ceea ce marele poet polonez Czeslaw Milosz a numit “Noua Credinta”. Cantecul lor favorit era “Privesc din Doftana” pe o melodie rusa. Imnul de stat includea cuvintele: “Infratit fi-va vesnic al nostru popor/Cu poporul sovietc eliberator/Leninismul ni-e far, si tarie, si-avant/Noi urmam cu credinta Partidul ne-nfrant”. A se observa accentul pe ideologie si pe credinta. Destinul marxismului in România nu poate fi inteles fara a explica natura culturii politice a comunismului, rolul ideologiei in geneza, functionarea si perpetuarea sistemelor de tip leninist pe care istoricul Martin Malia le-a numit partocratii ideocratice:

http://tismaneanu.wordpress.com/2011/03/29/pornind-de-la-kolakowski-destinul-marxismului-in-romania/

Am examinat in cartea mea Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului românesc (University of California Press, 2003, trad. rom. de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu