Directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Mihai Răzvan Ungureanu, a a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că SIE a făcut avertizări despre apariţia crizei economice, însă modul în care beneficiarii informaţiei au acţionat nu ţine de obligaţiile Serviciului, relatează Mediafax.
În plus, toate organismele abilitate au primit de la instituţie sesizări legate de posibile evoluţii economice. "O asemenea criză nu ne-a luat niciodată prin surprindere", a spus Ungureanu, în cadrul emisiunii "După 20 de ani", la televiziunea PROTV.
Directorul SIE a precizat că un serviciu de spionaj avertizează asupra modului în care pot fi interpretate anumite evoluţii economice la nivel global.
"Altfel spus, au existat asemenea avertizări. Modul în care răspunde beneficiarul legal la aşa ceva nu ţine de obligaţiile unui serviciu de spionaj. (...) Da, sesizările au existat, este normal să fie în felul acesta. Ce s-a întâmplat mai departe nu face obiectul analizei mele", a spus Ungureanu.
De asemenea, directorul SIE a afirmat că nu poate să suspecteze de rea-credinţă sau de lipsă de capacitate de reacţie, într-o democraţie, pe beneficiarul legal de informaţie oferită de serviciile de spionaj.
Ungureanu a mai precizat că nu poate spune şi nu are liberatea de a constata că există beneficiari ai informaţiilor SIE care nu le folosesc. El a spus că probleme pot să apară când informaţia furnizată beneficiarului este manipulată necorespunzător şi a menţionat că, în astfel de situaţii, SIE este abilitat să intervină. În acest context, a afirmat că retragerea certificatului Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) este o măsură care ţine inclusiv de SIE.
El a mai spus că retragerea certificatului ORNISS este "un fel de moarte civică".
Directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Mihai Răzvan Ungureanu, a