În vara fierbinte a lui 1968, un tânăr ziarist, prototip – prin seriozitatea comportamentului şi idealismul convingerilor – al „americanului liniştit”, imaginat, într-un alt context (războiul din Vietnam), de Graham Greene, asista neputincios la înăbuşirea sub şenilele tancurilor sovietice a Primăverii de la Praga. Marcat profund de cele întâmplate, tânărul de odinioară ajungea, la capătul unui demers jurnalistic de un sfert de veac în tranşeele războiului rece, nr. 2 al Diplomaţiei marii democraţii de peste Ocean. Calitate în care va juca un rol decisiv în lansarea şi materializarea conceptului de lărgire a alianţei atlantice spre Răsăritul Europei, pentru a face imposibilă repetarea unei asemenea agresiuni. Discreţia şi eficacitatea travaliului pe care îl va depune în acest sens, personal rămânând mereu, cu modestie, în plan secund, conferă un conţinut nou, pozitiv, noţiunii compromise de eminenţă cenuşie.

Strobe Talbott – aşa se numea gazetarul devenit ulterior diplomat – îşi decoperise de timpuriu interesul pentru frământările epocii; încă de pe băncile liceului, când urmărise cu sufletul la gură criza din 1962 a rachetelor din Cuba, care risca să arunce omenirea într-o catastrofă nucleară pustiitoare. Interes dublat de pasiunea pentru marea literatură rusă, insuflată tot pe atunci de către unul dintre profesori, de unde dorinţa de a citi în original pe Tolstoi, Puşkin şi Dostoievski. Si aşa se face că, înscriindu-se la universitatea de elită Yale, Talbott şi-a ales ca specialitate limba rusă, ca şi problemele curente ale spaţiului rusofon. Vocaţia pentru gazetărie şi-a găsit o primă manifestare când a ajuns şef de redacţie (managing editor) al cotidianului campusului universitar, „Yale Daily News”, poziţie pe care o deţinuseră în trecut studenţi care aveau să devină personalităţi de anvergură ale vieţii americane, cum a fost cazul lui Henry Luce, cof