România ocupă ultima poziție în clasamentul exporturilor de cărți și obiecte culturale, per ansamblu, arată un studiu publicat de Eurostat săptămâna trecută. Cât de neagră este, de fapt, situația?

Avem două instituții distincte care, formal, ne țin în legătură cu cultura lumii: Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (MCPN) și Institutul Cultural Român (ICR), având în total circa 5.600 de angajați, cu bugete totale de aproape 200 de milioane de euro. Pe de o parte.

Pe de alta, potrivit unui raport recent al Eurostat, ocupăm ultima poziție în Europa în mai toate statisticile privind exporturile culturale. Cea mai dureroasă este absența cu desăvârșire din evidențele privind operele de artă și antichitățile. Din nefericire, nici în privința vânzărilor de carte, de altfel cea mai importantă categorie de bunuri culturale, nu stăm mult mai bine: în 2009, valoarea toală a acestor exporturi a fost de doar șase milioane de euro, mult sub nivelul statelor din zonă.

Niciuna din cele două instituții nu pare să fie, totuși, vinovată pentru aceste contraperformanțe. Legea de funcționare a MCPN nu prevede obiective legate de creșterea exporturilor culturale, ci doar unul foarte vag: „susținerea creației artistice contemporane și stimularea dezvoltării industriilor culturale, a circulației bunurilor culturale, inclusiv prin promovarea dialogului intercultural și a diplomației culturale“.

Cât privește ICR, activitatea lui este tocmai aceea de a promova cultura românească peste hotare, prin „facilitarea dialogului şi a colaborării atât a personalităţilor, cât şi a comunităţilor culturale şi ştiinţifice româneşti cu parteneri din lumea întreagă“ (după cum se specifică în statutul instituției), însă distribuția de carte nu figurează printre mijloacele indicate. Cu toate acestea, Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România