Foto: Luminiţa Ciobanu În Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului am descoperit de curând una dintre cele mai frumoase biserici de lemn din România. Spun acest lucru fără să exagerez. Este şi părerea specialiştilor.
Din vechime, meşterii lemnari au creat cu un rafinament aparte aşezăminte sfinte din lemn. În jurul bisericilor s-au închegat comunităţi creştine, sate şi oraşe, ori aşezăminte monahale. Până în 1918, România avea peste 1.400 de biserici de acest tip, sfinte locaşuri de o mare valoare culturală şi spirituală. O astfel de bijuterie este Biserica din Dretea, comuna Mănăstireni, judeţul Cluj, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, situată cândva în mijocul cimitirului din sat. A fost inclusă pe lista monumentelor istorice în 1954. Biserica a fost construită în 1672. S-a aflat acest lucru dintr-o inscripţie lăsată în 1903, pe o Evanghelie, de preotul Ioan Lehney care spunea că: „Sfânta Biserică din Dretea, precum am aflat scris dintr-un orologiu vechi, s-a edificat în anul 1672, fiind preot Popa Mihai”.
Constuit în stil tradiţional, sfântul locaş are prispa deschisă, cu stâlpi nedecoraţi. Structura arhitectonică are la bază măiestria meşterilor ţărani de odinioară, care au clădit biserica doar cu barda şi cu securea, lucru foarte rar întâlnit. Altarul are o formă aparte. Este poligonal, fiind realizat din bârne în coadă de rândunică, trunchiurile de copaci fiind cojite şi făţuite cu barda apoi fixate în cuie mari, din stejar. Turnul, de o înălţime considerabilă, este încheiat prin furci.
Este excepţional felul în care meşterii ţărani de altădat’ au gândit biserica satului Dretea. Uşa de la intrare este foarte joasă, încât credincioşii, la intrare se smeresc, fac o plecăciune, înainte de a pune piciorul în casa Domnului. Pictura, cu excepţia iconostasului pe pânză realizat în 1742, este aceeaşi de la ctito
