Ţara noastră îşi menţine obiectivul să adere la zona euro în 2015, întrucât Guvernul a aprobat, vineri, programul de convergenţă, ne-a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.
"Sunt beneficii multe legate de trecerea la moneda euro, cum ar fi dobânzi reduse la credite sau faptul că exportatorii şi importatorii nu vor mai fi afectaţi de fluctuaţia cursului valutar. Odată cu aderarea la moneda euro vor fi puse în practică şi măsuri de creştere economică şi a competitivităţii", a explicat ministrul.
Decizia Executivului a fost luată după consultări cu preşedintele Traian Băsescu şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, fiind susţinută şi de coaliţia de guvernare.
Tot în şedinţa de vineri a fost stabilită şi înfiinţarea unui Comitet interministerial pentru trecerea la euro, preşedinţia acestuia urmând să fie asigurată de primul-ministru, iar vicepreşedinte este guvernatorul BNR. Comitetul interministerial va monitoriza îndeplinirea obligaţiilor astfel ca România să fie pregătită în 2015 pentru aderarea la zona euro. Data exactă de aderare va fi stabilită însă în urma discuţiilor cu partenerii europeni, urmând a fi aleasă împreună cu aceştia.
În proiectul programului de convergenţă aprobat vineri se estimează că intrarea în ERM-II se va produce "în perspectiva anilor 2013-2014", fără nicio referire exactă la momentul adoptării euro. În programul precedent, elaborat în primăvara anului trecut, adoptarea monedei euro era indicată distinct pentru 1 ianuarie 2015.
Intrarea în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, este etapa care precede aderarea la zona euro. Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht, mai exact să se afle timp de doi ani în ERM-2, în cadrul căruia moneda naţională să fluctueze într-un intervalul de plus-minu