Începând de marţi, 3 mai, timp de opt săptămâni, ziarul „Adevărul“ se va distribui împreună cu câte un volum din colecţia Larousse „Enciclopedia medicală a familiei“. Preţul pachetului este de 14,99 lei. Primul volum din colecţie cuprinde o trecere în revistă a principalelor tehnici de diagnostic, grupate pe sisteme, precum şi a metodelor de acordare a primului ajutor.
Editura Adevărul vă propune o colecţie de cărţi cu sfaturi esenţiale de sănătate pentru întreaga familie. În primul volum, „Ghidul unui corp sănătos", se face un scurt istoric al medicinei alopate şi alternative, cu accent pe principalele metode de investigare a organismului. Astfel, veţi înţelege în ce constau şi ce indicaţii au endoscopia chirurgicală, înregistrarea Holter, examenul Doppler sau tomografia computerizată.
INTRĂ AICI ÎN MAGAZINUL ONLINE AL ADEVARUL
Tot din primul volum veţi afla date importante despre metodele alternative de tratament (acupunctură, homeopatie, fitoterapie), iar din capitolul dedicat metodelor de prim ajutor veţi afla care sunt gesturile de bază, pe care le poate face oricine, în cazuri ce variază de la simple arsuri până la stop cardiorespirator.
Informaţie autentică, pe înţelesul tuturor
Toate cele opt volume din colecţia Larousse „Enciclopedia medicală a familiei" conţin sfaturi utile în cazul unor probleme de sănătate, pe care oricine trebuie să le aibă la îndemână. Brandul Larousse are o experienţă de peste 100 de ani în editarea de lucrări enciclopedice şi dicţionare.
Cărţile sunt scrise într-un limbaj accesibil, pe înţelesul tuturor, şi beneficiază de traducerea unui doctor în medicină. Fiecare volum are 192 de pagini şi este uşor de citit, având o tematică bine structurată, precum şi ilustraţii, diagrame şi fotografii color. Cu ajutorul lor, veţi putea recunoaşte, preveni şi interveni la timp într-o gamă la