Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arsenal pentru Chelsea

Publicat in Adevarul, duminică 1 mai 2011 ·

Soarta titlului în Anglia se va decide duminică la Manchester, în meciul direct dintre United şi Chelsea, echipe despărţite de numai trei puncte. Deşi şansele „tunarilor“ de a triumfa în Premier League sunt infime, Arsenal a aprins lupta pentru titlu după 1-0 cu Manchester United.

Sir Alex Ferguson îşi dorea un final de campionat relaxat, în care să câştige campionatul la pas şi să se poată pregăti în linişte pentru finala Ligii Campionilor. Învinşi pe Emirates în derby-ul cu Arsenal (0-1), „diavolii" au însă în faţă o altă finală, pentru întâietate în Premier League. Cu şapte victorii în ultimele opt etape, Chelsea a revenit neaşteptat în lupta pentru titlu. Albaştrii lui Carlo Ancelotti sunt acum la doar trei puncte în spatele lui United, iar în etapa următoare se deplasează chiar pe „Old Trafford".

Aşadar, va fi o finală de vis pe Teatrul Viselor, însă nu pentru fanii celor două echipe, ci pentru spectatorii neutri. Cine câştigă ia o opţiune importantă pentru victoria finală, ţinând cont că, la egalitate de puncte, primul criteriu de departajare este golaverajul. Cum deocamdată sunt egale la acest capitol (+38), United şi Chelsea s-ar putea duela până în ultima secundă a ultimei etape. Ar fi un final de sezon „la fotografie", cum nu s-a mai întâmplat de mult în Premier League. Pe locul trei, cu 67 de puncte, Arsenal mai are şi ea de doi bani speranţă, dar şansele „tunarilor" depind doar de un joc extrem de favorabil al rezultatelor.

Programul în ultimele trei etape

Man. United 73p (golaveraj +38)

Chelsea acasă

Blackburn deplasare

Blackpool acasă

Chelsea 70p (golaveraj +38)

Man. United deplasare

Newcastle acasă

Everton deplasare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2025 Promovabilitate de 76,2% la Constanța, după contestații

Ziua Constanta acum 4 ore
Inspectoratul Școlar Județean Constanța a făcut publice rezultate după contestații BAC-sesiunea iunie 2025. După afișarea rezultatelor la contestații, județul Constanța a urcat încă o poziție în ierarhia națională. Procentul de promovabilitate este

Luni s-a publicat OUG care micșorează concediul și sporul pentru condiții periculoase. Angajații vor primi doar 300 lei brut și 3-5 zile de concediu

Gandul acum 4 ore
De marți, intră în vigoare noua Ordonanță de Urgență care micșorează sporurile angajaților de la stat care lucrează în condiții periculoase. Luni a fost aprobat documentul, iar de la 1 iulie va fi și aplicat. Noul guvern limitează sporul pentru munc

Știri România Copil de trei ani, în stare gravă după ce a căzut de la etajul 5!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un copil de doar 3 ani a căzut astăzi de la etajul 5 al unui bloc de locuințe azi, 30 iunie. Echipajele SMURD au intervenit rapid, iar micuțul a fost intubat la fața locului și transportat în stare extrem de gravă la Spitalul de Pediatrie. Ce spun r

Legea prin care parlamentarii cu case în București și Ilfov rămân fără bani de chirie a fost ADOPTATĂ

Gandul acum 4 ore
Legea prin care parlamentarii care dețin imobile în București sau județul Ilfov nu mai primesc bani de chirie din partea Parlamentului a fost adoptată luni în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. De asemenea, legea urmează să se aplice

ANM: Caniculă, disconfort termic și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Potrivit prognozei anunțate luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 30 iunie – 13 iulie, vremea va fi caracterizată de valori termice ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat, urmate de o răcire treptată și o p

UPDATE. VIDEO. Planul Roșu de intervenție activat la Bihor. Accident rutier grav între două microbuze și un autoturism

Ziua Constanta acum 4 ore
În data de 30 iunie 2025, în jurul orei 15.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor a fost alertat cu privire la producerea unui accident rutier la ieșirea din localitatea Cauaceu, pe direcția Salard. Evenimentul a implicat do

Alexandru Nazare, ministrul de Finanţe: România a trăit pe datorie. E momentul adevărului

Ziarul Financiar acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a publicat luni o analiză severă a situaţiei economice actuale, la exact o săptămână de la revenirea sa în fruntea ministerului. Într-o postare pe reţelele sociale, Nazare acuză ani de politici fiscale irespon

Pep Guardiola este îngrijorat pentru lipsa de odihnă a jucătorilor de la Manchester City: Cupa Mondială a Cluburilor i-ar putea distruge

News.ro acum 5 ore
Managerul grupării Manchester City, Pep Guardiola, este îngrijorat de lipsa de odihnă pe care o va avea echipa sa înaintea noului sezon din Premier League şi a declarat că implicarea lor în Cupa Mondială a Cluburilor i-ar putea „distruge”. City a în

Premieră: Donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum. Ministerul Finanţelor anunţă dobânzi de până la 8,25% pentru lei şi 6,3% pentru euro. Subscrierile încep pe 4 iulie

Ziarul Financiar acum 5 ore
Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS e

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după abrogarea operaţionalizării structurilor antifraudă judeţene: „Ar fi generat COSTURI suplimentare”

Gandul acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunțat luni seară, după ce Guvernul a abrogat operaţionalizarea structurilor antifraudă judeţene de la 1 iulie, că măsura ar fi generat costuri suplimentare pentru bugetul public, fragmentare la nivel deciz

Vremea

București
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

19°/29°
joi

19°/31°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

13°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/33°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/27°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

11°/28°
joi

15°/32°
vin.

18°/35°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/32°
mie.

16°/35°
joi

17°/38°
vin.

20°/41°