Îmi recunosc crima! Crimă cu premeditare şi, mai grav, crimă de lezmajestate: pentru mine, „nunta secolului" a durat două minute.
Atât cât mi-a trebuit să iau telecomanda şi să comut pe alt canal, căutând puţinele variante neocupate de chermeza regală.
Sorry: who is Prince William? Who is Kate Middleton? Poate că ei reprezintă ceva pentru monarhia britanică, pentru naţiunea britanică, dar de ce să-mi potrivesc eu ceasul după nunta lor? Să aflu cât de lungă este trena miresei?! Să văd ce spun Excelenţele lor, cumetrii?! Să nu ratez cumva sărutul?! Nu, mulţumesc, am preocupări mai importante. Viaţa e prea scurtă pentru a fi consumată cu asemenea mărunţişuri.
Decât să mă holbez la măritişul unei domnişoare descurcăreţe cu un tânăr prinţ, mai bine colind codrii şi ascult ciripitul păsărelelor. Să le vedeţi pe majestăţile lor, privighetorile! Să le ascultaţi vocile regale! Vi se pare puţin? Mie mi se pare enorm. Şi sunt sigur că ies în câştig.
Apropo: de ce „nunta secolului"? Nerozie mai mare n-am auzit în ultimii 197.547 de ani. Nici n-a început bine secolul şi deja îi tragem obloanele? De unde ştim că în următorii 89 de ani nu vor fi nunţi mai tari decât cele consemnate în aceşti primi 11 ani ai veacului cu numărul XXI? Eu înţeleg rolul marketingului, cunosc şi resorturile care împing presa - mai ales pe cea britanică! - să desemneze cu precizie chiar şi pârţul secolului, dar nu pricep de ce milioane de oameni înghit găluşca pe nemestecate. Când îmi vorbeşti în anul 2011 despre „nunta secolului XXI", trebuie să mă consideri cam tâmpiţel. Or, un asemenea afront nu permit nici dacă poartă blazonul ilustrei monarhii britanice!
Apropo: ce mari isprăvi au făcut Prinţul William şi Kate Middleton în cele aproape 30 de primăveri ale lor? Există milioane de pământeni care, la 28-29 de ani, au cariere strălucite, revoluţionează ştiinţa, economia
