Patru militari români din cadrul Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab" au fost răniţi în Afganistan, după ce vehiculul în care se aflau a fost ţinta unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat.
Autovehicul blindat de tip MRAP, aflat în misiune pe autostrada A1 în Provincia Zabul, Afganistan, a fost atacat duminică, în jurul orei 05.30, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale, care a precizat că starea românilor este stabilă.
"Deşi cantitatea de explozibil utilizată în atac a fost foarte mare, fapt care a dus la răsturnarea vehiculului tip MRAP, gradul ridicat de protecţie asigurat de blindajul maşinilor de luptă folosite de forţele NATO în Afganistan a dus la salvarea vieţilor militarilor români", se arată în comunicatul MApN.
În urma deflagraţiei, locotenentul George Olteanu a suferit leziuni în zona spatelui şi la muşchii piciorului stâng, plutonierul major Marius Apostol are glezna piciorului stâng fracturată şi caporalul Daniel Riza a suferit o ruptură de ligamente la genunchiul stâng, starea lor fiind stabilă. Al patrulea militar aflat în vehicul, caporalul Nicolae Barbu, care a acuzat doar lovituri superficiale, şi-a reluat activitatea în Baza Lagman.
Locotenentul Olteanu, plutonierul major Apostol şi caporalul Riza au fost evacuaţi către Spitalul Militar din Kandahar, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.