Confecţionaţi dintr-o ţesătură rezistentă numită denim, care-i făcea greu de murdărit, dar, în acelaşi timp, uşor de spălat, pantalonii indigo concepuţi iniţial pentru muncitori i-au cucerit pe adolescenţii anilor 1960. Elvis Presley, Marlon Brando sau James Dean au fost printre primii „derbedei” care au purtat pe marile ecrane aceste obiecte de îmbrăcăminte.

În Spania se numesc „vaqueros” sau „tejanos”, în daneză – „cowboybukser”, adică pantaloni de cowboy, chinezii le spun „niuzaiku”, ungurii – „farmernadrag”, bulgarii – „donkey”, olandezii – „spijkerbroek”. Iar românii, „blue-jeans” sau, pur şi simplu, „blugi”. Indiferent cum li se spune în fiecare limbă, pantalonii indigo sunt asociaţi, de fiecare dată, cu America.

Istoria lor începe însă acum mai bine de 500 de ani în Italia, la Genova. Termenul de „blue-jeans” vine din sintagma franceză „bleu de Genes”, în traducere „albastru de Genova”, o ţesătură din lână şi bumbac. Deşi îi numim „blue-jeans”, pantalonii erau realizaţi, încă de pe-atunci, din denim, o stofă a cărei compoziţie s-a schimbat de-a lungul secolelor. Istoria termenului denim poate fi trasată începând cu Franţa sfârşitului de secol XVI, unde era folosită o ţesătură denumită „serge de Nîmes”, adică „stofă din oraşul Nîmes”. „Serge de Nîmes” era însă un amestec de mătase şi lână, compoziţie care îi face pe unii istorici să se îndoiască de legătura cu actualul denim care e format, astăzi, doar din bumbac. Astfel, originea cuvântului denim este în continuare un subiect controversat, mai cu seamă că la acea vreme în Franţa se mai fabrica o ţesătură cu desen diagonal denumită nim. Pe parcursul timpului, două tipuri de material, jean şi denim, au devenit populare, ultimul fiind totuşi cel mai costisitor. Cea mai importantă diferenţă dintre ele este că denimul era ţesut cu un fir colorat (urzeală) şi altul alb (bătătura), în vreme ce jean