Fotografie din albumul „Ţăranul român în vechi cărţi poştale ilustrate” / Foto: Codrin Ştefănescu şi Silviu N. Dragomir „Zilele nu-s la fel şi nici timpu’ nu-i la fel. Cum să fie la fel dacă e zi şi noapte, e sărbătoare şi lucrătoareĂ Timpu’ e după calendar, care ne îndrumează şi ne face să mergem după cum e ziua asta sau e ailantă zi.” Aşa i-a răspuns antropologului Ernest Bernea, Ana Turtubă de 73 de ani, din Poiana Mărului, când aîntrebat-o, la mijlocul veacului trecut,ce-i cu timpul şi cu calendarul românilor.
Săptămâna aceasta se numeşte Săptămâna Luminată sau Albă şi aduce timp înnoit şi ceriuri deschise, arhaice ceremonialuri funerare prezente încă în hotarul satelor noastre („Lioara” în Bihor, Masa Moşilor în Maramureş, „slobozirea apelor pentru morţi” în Mehedinţi) şi obiceiuri precum „plugarul”, „tânjeaua”, „udatul” ori „stropitul fetelor”, ce odinioară constituiau importante practici magice de protecţie, fertilizare, purificare.
Astăzi toate acestea sunt mai degrabă pretexte de socializare, desacralizate, ultimele dintre cele menţionate conservând îndeosebi aspectul ludic al momentului. Ziua de marţi a deschis ciclul Marţilor Oprite, cu stricte interdicţii de muncă, slobozind însă legarea frăţiilor de cruce. Urmează Sfânta Mercurie, zi luminată, favorabilă lucrului, Joia Nemaipomenită, Necurată sau Rea din seria nefastă a Joilor de după Paşti, Vinerea Scumpă în care se prăznuieşte Izvorul Tămăduirii, când apa este pusă sub semnul magicului, a puterii miraculoase de vindecare. Sâmbăta Tomii, prima din ciclul celor nouă sâmbete interzise şi Duminica Tomii, numită în Calendarul Popular Paştile Mic sau Paştile Morţilor, sunt precum un ecou în lumea de dincolo a celei mai importante sărbătorii creştine, zile în care se împart pomeni pentru morţii uitaţi. Urmează Săptămâna Neagră sau „a Negrilor”, aflată sub semnul morţii, în care nu-i bi
