Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbat cu accident cerebral şi paralizat, "diagnosticat" cu alcoolemie

Publicat in Antena 3, duminică 1 mai 2011 ·

Caz incredibil la Sighetu-Marmaţiei. Un bărbat de 49 de ani a fost internat la secţia de psihiatrie, deşi suferise un accident cerebral vascular şi îi era paralizată întreaga parte dreaptă a corpului.

Medicii l-au diagnosticat cu alcoolemie, pentru că acesta băuse în ziua respectivă două pahare de ţuică şi au considerat că starea lui este cauzată de alcool. Familia acestuia vrea să dea spitalul în judecată.

Familia bărbatului susţine că starea acestuia s-a înrăutăţit din cauza modului cum a fost tratat în secţia de psihiatrie.

"Tatăl meu a suferit un accident vascular cerebral în comuna Botiza, în judeţul Maramureş, a fost dus la spitalul din Sighet şi internat cu diagnosticul de comă alcoolică. A spus că e în comă alcoolică, el băuse în ziua respectivă două păhărele de ţuică", a spus fiul victimei, Petre Uşianu.

Rudele spun că medicii i-au administrat medicamente pentru alcoolemie, nu pentru accidentul vascular pe care-l suferise.

"Când m-am dus acolo, era cu pe pat cu faţa în sus, legat de ambele mâini şi am zis - dom`le, cum l-ai legat de mâini, că el nu îşi poate mişca mâna", susţine cumnatul victimei.

După ce fiul bărbatului a insistat pe lângă medici, acesta a fost transferat la spitalul din Baia Mare. Acolo, medicii au confirmat diagnosticul de accident cerebral vascular.

Medicii au declarat că două treimi din emisfera cerebrală dreaptă îi sunt scoase din funcţie, iar starea pacientului este deocamdată stabilă.

Acum, sunt căutaţi vinovaţii.

"Vom face demersurile oficiale necesare pentru a lămuri această problemă vizavi de traseul acestui bolnav. O să stabilim lucruri mai concrete şi responsabilităţi, respectiv măsuri în consecinţă legale în funcţie de responsabilităţile tuturor părţilor implicate", a precizat Petru Gojda Ovidiu, directorul medical al spitalului di

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 8 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 5 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 7 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 7 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 6 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 7 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 6 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Bogdan Ivan, ministrul Energiei: „Tocmai am virat 20% din salariul meu de ministru al Energiei statului român”

Gandul acum 13 ore
Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a anunțat, vineri, că a renunțat la 20% din salariu său, bani pe care i-a virat către statul român. Ivan susține că le va cere tuturor directorilor din companiile de stat administrate de Ministerul Energiei să facă a

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°