În noaptea de 29 spre 30 aprilie, poliţiştii rutieri au organizat filtre în trafic pentru a-i depista pe conducătorii auto care au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Au fost vizaţi atât conducătorii auto care au circulat în municipiul Piatra Neamţ şi în zonele limitrofe, cât şi cei care au trecut prin oraşele Bicaz, Târgu Neamţ sau Roman. „În cadrul acţiunii au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.393 de lei. Au fost reţinute nouă permise de conducere, din care şapte pentru consum de alcool, iar două pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată", a precizat inspector principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.
Alţi şase şoferi s-au ales cu dosare penale. „Au fost întocmite patru dosare penale pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o alcoolemie peste limita legală, unul pentru conducere fără permis şi unul pentru conducere cu permisul anulat", a adăugat Cătălina Bădeanu.
Printre cei care au fost sancţionaţi se numără doi romaşcani: un tânăr de 20 de ani, care avea în aerul expirat o concentraţie de 0,69 mg/l alcool pur, şi un alt bărbat, de 38 de ani, care avea în aerul expirat o concentraţie de 0,87 mg/l alcool pur.
Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost cu ghinion şi pentru o tânără de 21 de ani, din comuna Dămuc, care a recidivat şi a condus autoturismul chiar dacă permisul îi fusese anulat încă din luna aprilie a anului trecut şi mai fusese sancţionată şi pe 27 aprilie 2011 pentru aceeaşi faptă.