Cu un italian în fruntea BCE până în 2019, România ar avea mai multe şanse să adopte moneda unică.

Mario Draghi, unul dintre cei mai re-pu-taţi finanţişti de la Banca Centrală Europeană dar şi fost oficial la vârf al controversatei bănci Goldman Sachs, a devenit practic singurul candidat cu şanse la conducerea instituţiei după ce a obţinut şi sprijinul Germaniei. Nominalizarea lui Draghi este o lovitură de teatru în jocurile de putere dintre statele membre euro, în special între grupul nordic, al susţină-torilor austerităţii, şi cel sudic, al ţărilor care caută rezolvarea crizei în inflaţie.

Pentru România, o conducere italiană ar fi mai favorabilă, pentru că ţările Flancului Sudic acceptă criterii mai relaxate referitoare la finanţele publice şi se consideră avantajate de intrarea în zona euro a unor economii cu tendinţe inflaţioniste. În schimb, Germania este reticentă în a mai primi pe cineva în zona euro, după ce a trebuit să suporte cea mai mare parte a contribuţiilor pentru salvarea Greciei, Irlandei şi Portugaliei.

Istoria duelului

Favoritul iniţial la succesiunea BCE era germanul Axel Weber, care însă a anunţat în februarie că se retrage şi de la conducerea Bundesbank, şi din cursa pentru Banca Centrală Europeană. Germania a rămas fără un candidat credibil, iar Draghi a obţinut rapid susţinerea Franţei. După două luni de ezitări, Germania cedează şi admite că nu există o opţiune mai bună decât italianul.

Jocurile de putere au început încă de la înfiinţarea BCE, în 1998. Primul preşedinte a fost olandezul Wim Duisberg, numit pentru a menţine o disciplină financiară strictă. Franţa considera că postul i se cuvenea, pentru că sediul BCE este în Germania, şi a acceptat compromisul doar cu condiţia ca Duisberg să-şi scurteze mandatul la cinci ani şi să-i lase locul lui Jean-Claude Trichet. Acesta din urmă a preluat