Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul film al lui Gabrea, la start

Publicat in Adevarul, luni 2 mai 2011 ·

Spectacolul de gală cu „Mănuşi roşii“ este programat joi, la ora 20.00, la Cinema Patria. La proiecţie va participa regizorul Radu Gabrea. Unul dintre cele mai aşteptate filme româneşti ale anului, „Mănuşi roşii“, de Radu Gabrea, a fost terminat în 2010 şi s-a bucurat de mare succes la festivalurile la care a participat.

Succesul la public de care s-a bucurat, la vizionările din festivaluri, noul film al lui Radu Gabrea indică clar că premiera acestuia va fi un eveniment. Film necesar, „Mănuşi roşii" descrie într-un mod impresionant mecanismul represiunii penitenciare de tip stalinist, prin intermediul ecranizării unui roman al pastorului de origine germană Eginald Schlattner („Mănuşile roşii", a doua parte a unei trilogii care mai cuprinde „Cocoşul decapitat", deja ecranizat de Radu Gabrea în 2007, cu un considerabil succes de public, şi „Pianul în ceaţă", acesta din urmă situat temporal în perioada 1948-1951, între evenimentele din celelalte două cărţi).

Deşi realitatea istorică portretizată este una crudă, iar analiza dinamicii transformării orwelliene a omului în automat, a aneantizării personalităţii, efectuată de Gabrea (el însuşi închis, pentru scurtă vreme, în lagărele comuniste ale anilor '50) este greu de suportat, filmul stârneşte interes mai ales pentru spectatorii din tânăra generaţie, dornici de a înţelege cum o astfel de oroare a istoriei precum ancheta de tip stalinist s-a putut întâmpla. La fel, spectatorii din ţările străine, de pe toate continentele, cărora filmul le-a fost prezentat cu mare succes.

Ororile stalinismului

Filmul „Mănuşi roşii" este o adaptare a bestsellerului cu acelaşi nume al scriitorului Eginald Schlattner şi prezintă ancheta la care a fost supus tânărul student sas Felix Goldschmidt, victimă a campaniei masive de arestări dezlănţuită de Securitatea română în anii ce au urmat revoluţiei din 1

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°