Marţi, 3 mai, România liberă lansează suplimentul gratuit Ghidul Grădiniţelor din Bucureşti - 2011. Acesta prezintă serviciile a peste 300 de grădiniţe, din sistemul de stat şi privat.
În 120 de pagini Ghidul Grădiniţelor 2011 aduce informaţiile de care orice părinte are nevoie atunci când trebuie să aleagă grădiniţa potrivită. Pentru fiecare instituţie sunt evidenţiate într-o modalitate bine organizată, uşor de urmărit şi comparat: cursurile, activităţile opţionale, perioadele de vacanţă, tarifele practicate, precum şi numărul de copii care intră în componenţa unei grupe. Tot în Ghidul Grădiniţelor 2011 cititorii vor găsi datele de contact şi posibilităţile de transport aferente fiecărei grădiniţe.
Ghidul Grădiniţelor 2011, se va găsi la chioşcurile de presă din Bucureşti, numai împreună cu România liberă. Preţul ziarului însoţit de Ghid va fi de 1,9 lei, (acelaşi ca în oricare zi de apariţie a cotidianului.)
Marţi, 3 mai, România liberă lansează suplimentul gratuit Ghidul Grădiniţelor din Bucureşti - 2011. Acesta prezintă serviciile a peste 300 de grădiniţe, din sistemul de stat şi privat.
În 120 de pagini Ghidul Grădiniţelor 2011 aduce informaţiile de care orice părinte are nevoie atunci când trebuie să aleagă grădiniţa potrivită. Pentru fiecare instituţie sunt evidenţiate într-o modalitate bine organizată, uşor de urmărit şi comparat: cursurile, activităţile opţionale, perioadele de vacanţă, tarifele practicate, precum şi numărul de copii care intră în componenţa unei grupe. Tot în Ghidul Grădiniţelor 2011 cititorii vor găsi datele de contact şi posibilităţile de transport aferente fiecărei grădiniţe.
Ghidul Grădiniţelor 2011, se va găsi la chioşcurile de presă din Bucureşti, numai împreună cu România liberă. Preţul ziarului însoţit de Ghid va fi de 1,9 lei, (acelaşi ca în oricare zi de apariţi