Într-un articol mai mult decât amuzant din The New York Times, scriitorul şi istoricul Tony Perrottet, care a abordat cât se poate de dezinhibat istoria în volume cu titluri sugestive ca „Părţile intime ale lui Napoleon" sau „Jocurile Olimpice în pielea goală", trece în revistă campaniile de PR ale „colegilor săi de breaslă" intraţi de mult în manuale, de la Herodot la Hemingway.

Pornind de la propriile sale experienţe, Perrottet recunoaşte că pentru un autor din secolul XXI, a scrie o carte este „partea cea mai uşoară" şi că adevăratele chinuri ale facerii apar de-abia când vine vorba de promovarea volumului cu pricina. Încercând să-şi liniştească conştiinţa care-l mustră pentru modul deşănţat în care îşi bombardează la fiecare nouă lansare a unei cărţi familia, prietenii şi cunoştinţele cele mai îndepărtate cu mailuri, mesaje pe facebook şi pe twitter promiţându-le tot soiul de minuni „fix ca un un comis voiajor care vinde Viagra", Perrottet a căutat precedente celebre în istoria literaturii care să-l facă să se simtă puţin mai bine în ceea ce priveşte propria „campanie nesimţită". „În momentele mele de maximă îndoială, mă uit încrezător în urmă în căutare de întăriri. Pentru mine este întotdeauna liniştitor să văd că prostituţia literară (scuze, am vrut să spun self-marketingul) a fost practicată cu voioşie de cei mai iluştri înaintaşi."

Hemingway şi berea Ballantine

Ştiind că te poţi baza oricând pe autorii francezi pentru a găsi o maximă sau o cugetare legată de absolut orice problemă de pe lumea asta, Perrottet a găsit imediat două aforisme pe care le-a pus la baza eseului său. Astfel, de la „nemuritorul" Balzac a aflat că „pentru un artist cea mai dificilă problemă rămâne aceea de a se face remarcat", iar de la Stendhal că „succesul nu este posibil fără o anumită doză de neruşinare dusă uneori până la şarlatanism" cuvinte care, este de pă