Compania Arcon din Sfantu-Gheorghe (Covasna) a inceput sa comercializeze vopsea de la inceputul anului, dupa ce a investit circa un milion de euro in productie.
“Fabrica de vopsele a inceput sa functioneze la inceputul anului, iar capacitate zilnica de productie este de 32 de tone, intr-un singur schimb. Nu imi doresc sa devin un competitor pentru companiile de vopsele, ci sa pot livra o solutie completa de termosistem”, spune Ioan Titeiu, directorul general Arcon, care produce, pe langa vopsea si membrane bituminoase si polistiren.
Singura componenta a termosistemului pe care compania nu o produce este adezivul de polisteren.
“Sunt insa companii care produc adezivi pentru noi, pe care il vindem sub marca proprie”, adauga Titeiu.
In ultima vreme, competitia de pe piata locala de termosistem a inceput sa devina tot mai ridicata, in ciuda faptului ca statul a taiat fondurile pentru programul de reabilitarea termica a locuintelor, dupa ce in 2010 a alocat bani doar pentru finalizarea proiectelor incepute in 2009.
Niciuna dintre companiile de constructii de pe piata locala nu produce toate elementele principalele care compun un termosistem: adezivi, polistiren si vopsea.
Recent, omul de afaceri Marcel Barbut, proprietarul producatorului de mortare uscate si vopsea AdePlast, a demarat o investitie de 4,5 milioane de euro in constructia unei fabrici de polistiren.
Dupa finalizarea proiectului, estimata pentru luna august, compania va putea livra toate produsele principale necesare pentru termosistem.
De asemenea, omul de afaceri Daniel Guzu, unul dintre cei mai cunoscuti antreprenori de pe piata locala, care a fondat si vandut producatorul de vopsea Fabryo Corporation catre fondul suedez de investitii Oresa Ventures, a reinceput sa produca, in 2010, vopsea sub brandul Duraziv, cu care activa deja pe segmentul de adezi