Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Probleme fără sfârşit în Giuleşti! Grevă la bucătărie

Publicat in Pro Sport, marți 3 mai 2011 · ·

Probleme fără sfârşit în Giuleşti. După ce jucătorii nu au vrutsă se antreneze înaintea meciului cu Astra Ploieşti până nu-şi vorprimi o parte din restanţele financiare, acum angajaţii fac grevătot din aceleaşi raţiuni.

Angajaţii de la Pro Rapid au vrut să intre în grevă pentru că nuşi-au primit salariile de trei luni şi nu au avut cu ce să facăPaştele. Ieri, aceştia au avut o discuţie cu Dinu Gheorghe, în carei-au cerut să le achite restanţele pe două luni şi vor renunţa laprotest.

Preşedintele Rapidului le-a promis că le va achita salariile, iarbanii îi va aduce de acasă, după care îi va recupera de la patronulGeorge Copos (foto). Bucătăresele, îngrijitorii terenurilor,spălătoresele de la Pro Rapid câştigă în jur 1.200 de lei pe lună,iar ultimul salariu a fost plătit pe luna februarie, când şi-auluat banii datorită faptului că urma să întocmească dosarul pentruobţinerea licenţei pentru sezonul viitor. "Nu este normal ca noi sămuncim şi nimeni să nu ne respecte. Fotbaliştii şi-au luatsalariile, iar noi nu am vazut un ban de foarte mult timp", adeclarat unul dintre angajaţii de la Pro Rapid.

Probleme fără sfârşit în Giuleşti. După ce jucătorii nu au vrutsă se antreneze înaintea meciului cu Astra Ploieşti până nu-şi vorprimi o parte din restanţele financiare, acum angajaţii fac grevătot din aceleaşi raţiuni.

Angajaţii de la Pro Rapid au vrut să intre în grevă pentru că nuşi-au primit salariile de trei luni şi nu au avut cu ce să facăPaştele. Ieri, aceştia au avut o discuţie cu Dinu Gheorghe, în carei-au cerut să le achite restanţele pe două luni şi vor renunţa laprotest.

Preşedintele Rapidului le-a promis că le va achita salariile, iarbanii îi va aduce de acasă, după care îi va recupera de la patronulGeorge Copos (foto). Bucătăresele, îngrijitorii terenurilor,spălătoresele de la Pro Rapid câştigă în jur 1.200 de le

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă/ El a avut o carieră de peste 50 de ani cu roluri memorabile în teatru şi cinematografie / Mesajul Teatrului Nottara, unde a fost director

News.ro acum o ora
Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă. El ar fi împlinit 75 de ani în 24 decembrie. Mircea Diaconu rămâne în istoria teatrului şi cinematografiei româneşti, după o carieră de peste 50 de ani, ca Brânzovenescu din spectacolul „O scrisoare pierdu

Un român care ar fi fost recrutat de serviciile de informaţii ucrainene a fost reţinut în regiunea separatistă Abhazia din Georgia - VIDEO

News.ro acum o ora
Angajaţii Serviciului Securităţii de Stat (SGB) din Abhazia - regiune separatistă prorusă din Georgia - au reţinut un cetăţean român care, susţin ei, la indicaţiile reprezentanţilor serviciilor speciale ucrainene, trebuia să filmeze cu ajutorul unei

UPDATE - Preşedintele Coreei de Sud va fi suspendat din funcţie şi pus sub acuzare. Moţiunea de destituire a obţinut voturile necesare în Parlament. Este pentru a treia oară în istoria ţării / Reacţia lui Yoon Suk Yeol

News.ro acum 2 ore
Parlamentul Coreei de Sud a votat sâmbătă, cu majoritatea necesară, pentru punerea sub acuzare a preşedintelui Yoon Suk Yeol din cauza încercării sale de a impune legea marţială la începutul acestei luni. Rezoluţia care va duce la suspendarea sa din

Marcel Ciolacu, după moartea lui Mircea Diaconu- „Vom păstra în memorie rolurile sale memorabile”

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis un mesaj de condoleanțe, evidențiind rolurile memorabile care l-au consacrat pe Mircea Diaconu. Astăzi, 14 decembrie 2024, România a pierdut o personalitate marcantă a scenei și cinematografiei. Marele actor Mircea Diaconu

Ucraina vrea să ajungă la 11 puncte de trecere a frontierei cu România / Locul unde va fi deschis următorul

HotNews acum o ora
Ucraina îşi propune să deschidă în total 11 puncte de trecere a frontierei cu România, pentru a facilita exporturile, a declarat, pentru Agerpres, şeful Agenţiei de Stat de Reconstrucţie şi Dezvoltare a Infrastructurii, Serhiy Suhomlyn. Potrivit ace

Parlamentul din Georgia l-a ales președinte al țării pe fostul fotbalist Mihail Kavelașvili, în timp ce protestele continuă

HotNews acum 2 ore
Parlamentarii georgieni l-au ales sâmbătă pe fostul fotbalist Mihail Kavelaşvili, un ultraconservator şi o figură loială guvernului, noul președinte al țării, în locul prooccidentalei Salome Zurabișvili, transmite Reuters. Votul a fost dat pe fondul

Liderul AUR Bistriţa-Năsăud care a spus „ar trebui să aruncăm în aer” sediul Prefecturii a fost pus sub control judiciar

HotNews acum o ora
Deputatul ales al AUR Bistriţa-Năsăud Tiberiu Boşutar a fost plasat sub control judiciar pentru 30 de zile, în dosarul deschis pe numele acestuia pe 7 decembrie, pentru instigare publică, după ce a afirmat, într-un live pe Facebook, că „ar trebui să

Ministerul Apărării, răspuns pentru Ambasada Rusiei: Este cât se poate de clar cine a transformat regiunea Mării Negre într-un teatru de război, cu consecinţe tragice pentru poporul ucrainean

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării a răspuns Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti - care învinuise instituţia de ”acuzaţii nefondate” - afirmând că este cât se poate de clar cine a transformat regiunea Mării Negre într-un teatru de război, cu consecinţe tragice

Unde și cum a fost găsit adolescentul de 17 ani dat dispărut în urmă cu patru zile

Ziare.com acum 3 ore
Adolescentul de 17 ani care a fost dat dispărut de familie pe 11 decembrie a fost găsit. Pe social media, oamenii s-au mobilizat de la momentul anunțului făcut de mamă, postarea femeii fiind distribuită de aproape 10 mii de persoane. Tânărul a fost

Accident între un autobuz cu 45 de copii, un camion și un alt autoturism. La intervenție au participat mai multe echipaje de pompieri

Ziare.com acum 37 minute
În această dimineață, pe DN 66, în localitatea Merișor, Județul Hunedoara, a avut loc un accident între un autovehicul și un camion, care a pus în pericol un autobuz în care se aflau 52 de persoane, dintre care 45 de copii. În urma coliziunii, autob

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/6°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
mar.

3°/10°
Iasi
acum

sâm.

-3°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/8°
mar.

7°/12°
Constanta
acum

sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

3°/8°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/4°
mar.

4°/10°