Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii ar putea mânca la şcoală ca la mama acasă

Publicat in Adevarul, luni 2 mai 2011 · ·

În timp ce autorităţile dezbat înlocuirea cornului cu o masă caldă, copiii din Prundeni (Vâlcea) au parte de mâncare gătită încă din 2007. Nemulţumiţi de apetitul elevilor pentru lapte, corn şi măr, şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea vor să le schimbe meniul copiilor din clasele primare şi gimnaziale.

Pacheţelul guvernamental, de o calitate uneori îndoielnică, ar putea fi înlocuit cu o masă caldă, gătită la şcoală sau comandată la o firmă de catering ori cu tichete valorice. Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea, profesoara Gabriela Ene, a precizat, în urma unei întâlniri cu oficiali din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, că a susţinut schimbarea produselor alimentare de care beneficiază în prezent elevii din clasele I - VIII, în cadrul programului finanţat de Guvern.

„Nu este o idee rea să înlocuim merele, laptele şi cornul cu o masă caldă în şcoli. Nu de puţine ori au fost reclamaţii potrivit cărora aceste produse erau de slabă calitate. De ce să nu le oferim copiilor o alternativă? Această problemă am ridicat-o în Senatul României şi aştept să văd ce se va întâmpla mai departe", a spus inspectorul general Gabriela Ene. Potrivit acesteia, şcolile ar putea să-şi amenajeze cantine şi să servească mâncare gătită chiar în unitatea de învăţământ sau să o comande de la o firmă de catering.

Pachetul de la Guvern, bani pierduţi

Părinţii sunt şi ei de acord cu această propunere. „O masă caldă le-ar prinde foarte bine la şcoală. Sunt mulţi copii amărâţi, care s-ar bucura", a spus Marian Iorga, al cărui fiu este elev în clasa a II-a la Şcoala Generală „Tache Ionescu", din Vâlcea. În cazul unui refuz, inspectorul general Gabriela Ene vine cu o propunere de rezervă: „Ar trebui întrebaţi şi copiii ce vor. Nu să le dăm cornuri de dragul de a raporta că programul a fost îndeplinit. Dacă nu va avea sorţi de izbândă aceast

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 9 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Bolojan, despre asumarea răspunderii pe noul pachet de măsuri: Se va lua o decizie în coaliţie cu privire la modul în care aceste pachete vor fi adoptate, din punct de vedere legal. Acest lucru o să-l aflaţi până la sfârşitul lunii iulie

News.ro acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, despre asumarea răspunderii pe noul pachet de măsuri privind reforma administraţiei publice, că se va lua o decizie în coaliţie cu privire la modul în care aceste pachete vor fi adoptate, din punct de veder

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°