Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Canciogul şi mistria fac turism în România

Publicat in Jurnalul, luni 2 mai 2011 ·

Foto: Bogdan Chesaru / Intact Images S-a dat ordin de la Bucureşti ca la 1 Mai să se des­chidă sezonul pe litoralul românesc. Superb! Exact ce ne trebuia. O deschidere de sezon fără turişti, ca să se oglindească perfect starea în care se găseşte domeniul păstorit de Elena Udrea. Cine nu se conformează va avea pro­bleme. Vor fi controale. Deranj mare! Hotelierii de pe litoral s-au simţit atât de ameninţaţi, încât nici nu le-a păsat. De la Mamaia până la Mangalia, toate staţiunile arată exact ca în anii ’60. De atunci s-a mai dat cu o mână de vopsea sau s-a pus un termopan. Nu peste tot, pentru că românul e nostalgic.

Altfel nu se explică cum poporul ăsta cocoşat de greutăţi se înghesuie an de an la Mamaia ca să dea sute de lei pentru fiecare noapte de cazare la hoteluri care nu sunt cu nimic mai presus de căminele studenţeşti. De 1 Mai, la un hotel de patru stele din Mamaia, preţul unei camere a fost de 70 de euro. Micul dejun era inclus, nu şi căldura din camere. Turiştii care s-au păcălit şi au plecat la mare au avut bucuria să descopere că în multe hoteluri nu există instalaţie de încălzire. În nordul litoralului, petrecerile în cluburile de fiţe, găzduite fie de vreun cort uriaş, fie de vreo clădire încă netencuită, dar "îmbrăcată" în mash-uri, au reprezentat o atracţie pentru cei care fac parte din viaţa de noapte a Capitalei. Vara aceasta, singura atracţie pentru turiştii care vor merge la Mamaia vor fi bordurile ce se pun în această perioadă pe bulevardul central al staţiunii. În rest, nimic nou! Nimic specta­culos. Doar preţuri mari şi servicii proaste. Ca la români.

Multe hoteluri de pe litoral nu au putut caza turişti încă de la 1 Mai, aşa cum a cerut Elena Udrea. Dar pentru a "fenta" vreo sancţiune au deschis recepţiile şi au răspuns la toate telefoanele cu acelaşi text: "Ne pare rău, nu mai avem locuri libere. S-au dat de mult!". În re

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum o ora
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 22 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită / Trei pacienți puși sub acuzare pentru dare de mită

HotNews acum 39 minute
Dosarul lui Nelu Tătaru a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți și Casație și Justiție pentru că acesta avea calitatea de deputat la data faptelor. Luni, magistrații vor decide dacă vor menține măsura controlului judiciar în cazul lui Nelu Tă

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 48 minute
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 34 minute
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

BCE se pregăteşte să taie pentru a patra oară consecutiv dobânda la euro

Mediafax acum 26 minute
Toţi analiştii intervievaţi de Bloomberg, cu excepţia unuia singur, preconizează o nouă reducere cu un sfert de punct a ratei depozitelor joi, până la 3%. Doar JPMorgan Chase vede o mişcare mai mare, de jumătate de punct, argumentând că datele recen

Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate DSP Bucureşti a emis autorizaţia de funcţionare, document care obligă spitalul „să aplice şi să respecte normele antiepidemice şi de igienă în vigoare”

News.ro acum 4 ore
Spitalul Colentina din Bucureşti, unitate la care internările au fost suspendate săptămâna aceasta, marţi, din cauza „mai multor neconformităţi care puneau în pericol siguranţa pacienţilor şi a personalului medical”, poate relua internările. Direcţi

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°