Escalada în copaci, trasee cu diferite grade de dificultate, tiroliene sau mountain bike sunt câteva dintre atracţiile parcurilor de aventuri deschise în pădurile din jurul marilor oraşe. Povestea parcurilor de aventură din România a început în anul 2006, când Cristina şi Olivier Rebiere au deschis primul astfel de loc, denumit „Aventura parc", nu departe de Bucureşti, mai exact, într-o pădure din comuna aflată pe drumul care duce la Crevedia. La vremea aceea, principala atracţie a parcului a fost escalada în copaci, sport inedit care cu timpul şi-a câştigat din ce în ce mai mulţi adepţi de toate vârstele. An de an oferta a devenit însă mai variată, iubitorii de sport în natură cu veleităţi de alpinişti putând alege pereţii de escaladă, cei pentru care Robin Hood a fost sau este eroul preferat putând opta pentru iniţierea în tir cu arcul, iar iubitorii de mişcare în aer curat mai leneşi putând alege jocul petanque, parcursurile de sănătate, piscina sau minigolful. Pentru copii, în afară de spaţiile de joacă sau castelele gonflabile, o atracţie deosebită este „liana lui Tarzan". În ultimii ani, interesul pentru a face mişcare în timpul liber într-un astfel de parc a devenit din ce în ce mai mare, astfel de parcuri înfiinţându-se în mai multe puncte din ţară, Braşov, Alba, Râşnov.
Altfel de Herăstrău
Ideea construirii unui astfel de parc în România i-a venit Cristinei în anul 2005. „Am stat în mai multe ţări, ca Belgia, Iran, Brazilia, sau Germania, şi de câte ori aveam ocazia frecventam parcurile de aventură din aceste ţării, deliciul fiind escalada în copaci", povesteşte Cristina. „Venind în România, în Capitală, mi-am dat seama că pentru bucureşteni, în afară de a se plimba prin parcurile supraaglomerate ca Cişmigiu, Herăstrău sau Tineretului, alte variante de distracţie în aer liber nu prea există. Aşa că, ne-am hotărât să deschidem o af