* după această înfrângere, Daniel Timofte a demisionat din funcţia de antrenor al echipei CF Brăila
FC Botoşani s-a impus cu 5-1 pe teren propriu în faţa "lanternei roşii" a seriei Est, CF Brăila, la capătul unui meci pe care gazdele l-au controlat în totalitate.
Nici nu s-au aşezat bine în teren cele două formaţii, că Pălimaru a şi scuturat pentru prima dată plasa porţii lui Gavrilaş. Conduşi cu 1-0 încă din primul minut al partidei, brăilenii s-au văzut nevoiţi să iasă la joc şi au lăsat spaţii mari de manevră botoşănenilor care, până în minutul 26, au mai punctat de două ori. Pălimaru (min. 21) şi-a trecut în cont "dubla" după ce a reluat cu capul, din plonjon, centrarea perfectă a lui Boroştean, pentru ca, după alte două minute, servantul de la golul al doilea, Boroştean, să marcheze pentru 3-0 în urma unei curse solitare de 50 m.
La acest scor, elevii lui Popovici s-au relaxat, iar brăilenii au reuşit să reducă din diferenţă, în minutul 30, prin Tarek.
Scorul primei reprize, 4-1 pentru FC Botoşani, a fost însă stabilt de Spiridon după un corner perfect executat de Boroştean.
În repriza a doua gazdele şi-au propus să conserve avantajul luat după primele 45 de minute ale jocului şi au lăsat iniţiativa oaspeţilor. CF Brăila a jucat ceva fotbal în această parte a meciului, însă Henry (min.70) şi Pungă (min. 73) au ratat fiecare şansa de a-şi trece numele pe lista marcatorilor.
Cu şase minute înainte de finalul meciului, Homneac a marcat pentru 5-1, după ce l-a driblat şi pe portarul Gavrilaş şi a închis tabela.
Gazdele au obţinut astfel cea mai categorică victorie, iar CF Brăila a înregistrat cea mai ruşinoasă înfrângere.
CF Brăila: Gavrilaş - Bosoi, Ciortea, Ignat, Necoară- Gheţi
(min. 46: Pungă), Boghiţoi, Balaban (min.64: Henry),
Petrescu - Ndigwe, Tarek.