Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul Al Qaeda şi-a ţinut familia în sărăcie

Publicat in Libertatea, luni 2 mai 2011 ·

Osama bin Laden a fost obligat de părinţii săi să se căsătorească la 17 ani cu Najwa Ghanem. Osama bin Laden a fost obligat de părinţii săi să se căsătorească la 17 ani cu Najwa Ghanem.

Ulterior, Osama avea să se recăsătorească cu alte trei sau patru femei, devenind tatăl a 22-24 de copii. Date despre el şi familia sa au început să apară abia după dezastrul de la New York, din 2001. Se spune că el şi-a ţinut familia aproape, luându-i cu el chiar şi în Afganistan. Familia liderului Al Qaeda a locuit în locuinţe modeste, în ciuda averii colosale. Copiii şi nepoţii lui Osama au fost obligaţi să poarte haine sărăcăcioase şi să se hrănească de limita subzistenţei. Ei au părăsit teritoriul afgan în septembrie 2001, apoi avea să li se pierdă urma. Mult mai târziu s-a descoperit că familia sa s-a refugiat în ţările din lumea arabă.

Cu toate că Guvernul de la Teheran nu a recunoscut niciodată, în Iran locuieşte prima soţie a lui Osama, cinci copii (printre care şi fiica Iman, în vârstă de 19 ani), cât şi 11 nepoţi ai săi, fiind sunt găzduiţi într-o clădire guvernamentală cu grad maxim de securitate. În interiorul ei, rudele lui bin Laden duc o viaţă normală, însă li se permite foarte rar să părăsească locuinţa.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA dă în judecată Adobe pentru ascunderea comisioanelor mari de reziliere și anularea dificilă a abonamentelor

G4Media acum 30 minute
Guvernul SUA a dat în judecată Adobe, acuzând producătorul Photoshop şi Acrobat că dăunează consumatorilor, prin ascunderea comisioanelor mari de reziliere în cel mai popular plan de abonament şi anularea dificilă a abonamentelor, transmite Reuters,

Sindicatele italiene au convocat prima grevă din istorie la bursa din Milano, pe 27 iunie

News.ro acum o ora
Bursa din Milano se va confrunta luna aceasta cu prima grevă organizată de sindicatele italiene din sectorul bancar, care l-au acuzat luni pe proprietarul bursei Euronext de o ”dezinvestire constantă, sistematică şi generală în Italia” şi au spus că

Horoscop pentru marți, 18 iunie 2024. Ziua este favorabilă planificării unor călătorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 54 minute
Berbec Ar fi bine să faci un pas înapoi, să fii cât mai discret în peisaj și să observi pe îndelete ce se petrece în jurul tău. Chiar dacă ești solicitat în plan socio-profesional sau chiar dacă partenerul de viață te provoacă în fel și chip, mai al

Liderii UE nu reuşesc să cadă de acord asupra celui de-al doilea mandat al Ursulei von der Leyen la şefia Comisiei Europene

Mediafax acum o ora
Un diplomat european a declarat pentru POLITICO, sub anonimat, că deşi negociatorii au căzut de acord asupra a trei nume, liderii vor continua discuţiile la o dată ulterioară, probabil la următoarea lor întâlnire din 27-28 iunie. „Nu există niciun a

Tricolorii, aşteptaţi de fani şi focuri de artificii la revenirea în cantonamentul de la Wurzburg - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa naţională a României a revenit, luni seară, la baza de pregătire EURO 2024 de la Würzburg după meciul disputat împotriva Ucrainei. După ce a călătorit cu trenul spre München cu o zi înainte, delegaţia României a ales să se întoarcă la fel. Ju

Președintele Consiliului European: Nu există încă un acord european pentru al doilea mandat al Ursulei von der Leyen

G4Media acum o ora
Liderii UE nu au ajuns încă la o decizie cu privire la un al doilea mandat pentru Ursula von der Leyen în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, a anunţat marţi dimineaţa devreme preşedintele Consiliului European, Charles Michel – transmit agen

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturi peste media perioadei

Press Alert acum 36 minute
Meteorologii anunță că până la mijlocul lunii iulie cel mai cald din România va fi în sudul țării. Acolo temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale în prima parte a verii. Cantitățile de precipitații vor fi diferite de la o regi

Putin promite acorduri comerciale şi de securitate cu Coreea de Nord înainte de vizită

News.ro acum 3 ore
Vladimir Putin a promis să construiască cu Coreea de Nord sisteme comerciale şi de securitate care să nu fie controlate de Occident şi a promis sprijinul său neclintit într-o scrisoare publicată marţi de presa de stat nord-coreeană înaintea vizitei

Euro 2024: Franţa a învins Austria cu 1-0

News.ro acum 9 ore
Echipa naţională a Franţei a învins luni seara, la Dusseldorf, scor 1-0, echipa naţională a Austriei, într-un meci din cadrul grupei D de la Euro 2024. La Dusselforf, Austria a început mai bine, apoi francezii au echilibrat jocul şi au avut primele

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

23°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/25°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°