Mustafa Zarti, fost director adjunct al fondului suveran de stat al Libiei, este unul dintre foştii adepţi ai regimului Gadhafi care a fugit din Libia şi critică acum represiunile sângeroase organizate de liderul libian împotriva populaţiei nemulţumite.
El a demisionat din funcţie la trei zile după ce a părăsit Libia, motivându-şi decizia prin dezacordul faţă de violenţele cu care autorităţile au înăbuşit protestele împotriva regimului totalitar de la Tripoli, însă are conturile din străinătate blocate din cauza legăturilor cu Gadhafi, scrie Bloomberg.
În activitatea desfăşurată la conducerea celui de-al unsprezecelea fond de stat ca mărime din lume numit Autoritatea Libiană de Investiţii (LIA), Mustafa Zarti a făcut tot posibilul să investească banii libieni în pieţe străine.
Pentru aceasta, a călătorit în cele mai exclusiviste centre financiare din lume şi i-a angajat drept consilieri pe bancherul londonez Jacob Rothschild şi pe Howard Davies, directorul Şcolii de Economie şi Ştiinţe Politice din Londra. În prezent, valoarea totală a fondului este de 65 de miliarde de dolari (44,4 miliarde de euro).
"Victimă" colaterală a nebuniei lui Gadhafi
Născut la Tripoli şi cetăţean austriac, Zarti locuieşte în prezent la Viena împreună cu soţia şi copilul său, într-o zonă pe care a refuzat să o divulge. Nu are acces la o bună parte din averea sa, deoarece banca centrală austriacă i-a îngheţat la începutul lunii martie conturi în care avea peste un milion de euro.
Măsura face parte din sancţiunile aplicate de statele din Europa cu scopul de a pune presiune pe liderul autoritar de la Tripoli să înceteze violenţele împotriva populaţiei.
În cazul lui Zarti austriecii au motivat decizia îngheţării activelor prin faptul că a ocupat postul de director al LIA şi din cauza legăturilor apropiate cu clanul Gadhafi. La şa