Mesajul a fost trimis. Multumesc!

11 septembrie 2001, ziua în care SUA au fost îngenuncheate

Publicat in Antena 3, luni 2 mai 2011 ·

Osama Bin Laden şi reţeaua al-Qaida au intrat în centrul atenţiei odată cu atentatele de la 11 septembrie 2001, asupra Turnurilor Gemene din New York şi a Pentagonului. Aproape 3.000 de oameni au murit în acea zi în care Statele Unite au primit cea mai grea lovitură de la cel de-al doilea război mondial.

La ora 8.46, în dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, un avion de pasageri lovea în plin turnul de nord al complexului World Trade Center, din New York. În primele momente, lumea a crezut că era vorba doar de un accident, dar, un sfert de oră mai târziu, un alt avion s-a zdrobit de cel de-al doilea turn al complexului.

Din acel moment a fost clar că Statele Unite erau ţinta unui atac terorist fără precedent. Al treilea avion a lovit clădirea Pentagonului, de lângă Washington. Cel de-al patrulea s-a prăbuşit pe un câmp din Pennsylvania, după ce pasagerii s-au revoltat împotriva teroriştilor şi, cu preţul vieţii, au reuşit să-i facă să-şi rateze ţinta care era, probabil, Congresul sau Casa Albă.

Turnurile World Trade Center, dărâmate

Între timp, cele două turnuri de la World Trade Center - până atunci cele mai înalte clădiri din New York - s-au prăbuşit pe rând, surpate de incendiul declanşat de impactul avioanelor.

După cum a stabilit ancheta, patru echipe de terorişti arabi preluaseră, îndată după decolare, controlul avioanelor transformate în bombe zburătoare. După ce i-au ucis pe piloţi cu nişte simple cuţite de tăiat hârtia, fanaticii s-au instalat la comenzi şi au proiectat aeronavele asupra ţintelor.

Mai târziu s-a aflat că ei urmaseră diferite cursuri de pilotaj din Statele Unite, fără să fie deloc interesaţi de tehnicile de aterizare, fapt ce ar fi trebuit să dea de gândit dacă agenţii federali ar fi fost mai vigilenţi.

Urmele complotului au dus, repede, spre reţeaua al-Qaid

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum 27 minute
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 55 minute
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 4 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 2 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Aproape 800 de persoane au fost ucise în apropierea centrelor de ajutor umanitar din Gaza, începând din luna mai, susține ONU

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Biroul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat vineri că, de la sfârşitul lunii mai, cel puţin 798 de persoane au fost ucise în timp ce încercau să ajungă la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°