Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drogurile legale, fără antidot

Publicat in Adevarul, luni 2 mai 2011 ·

„Magazinele de vise“ de la colţul străzii se închid, dar consumatorii îşi cumpără „marfa“ de pe internet, inconştienţi de pericolele la care se supun. Victimele prafurilor sintetice din „spice shopuri“ sunt cel mai greu de tratat pentru că, deocamdată, nu există medicamentaţie pentru această dependenţă, spun specialiştii.

Traficul cu substanţe etnobotanice trece uşor-uşor online. Pe măsură ce magazinele stradale sunt închise de autorităţi, din ce în ce mai multe apar pe internet, iar consumatorii le umplu buzunarele „dealerilor virtuali".Tinerii care încearcă să se lase de acest „viciu la modă" apelează la centrele de tratament foarte târziu, doar atunci când îşi dau seama că au pierdut controlul. ­Marian, un bucureştean în vârstă de 27 de ani, s-a hotărât să apeleze la ajutor specializat în urmă cu aproximativ două luni, când şi-a dat seama că singur nu poate face faţă tentaţiei de a lua „special gold", sau sare de baie, după cum scrie pe eticheta produsului care este „nerecomandat consumului uman". „Nu mă puteam abţine. Doar la asta mă gândeam: cum să fac rost de 20 de lei ca să-mi iau un plic. Şi luam şase-şapte pe zi", spune tânărul.

De la heroină la sare de baie

El îşi administra o cantitate atât de mare de sare de baie pentru că organismul lui căpătase o toleranţă destul de mare în ceea ce priveşte substanţele halucinogene, în urma consumului de heroină. „Am sărit din lac în puţ. Înainte consumam heroină, dar am reuşit să mă las după mulţi ani de chin. Acum, când au apărut etnobotanicele, am zis să încerc şi eu, să văd cum sunt. Nu m-am gândit că mă vor înrobi în aşa fel, mai ales că sunt legale.

Credeam că, dacă am putut să scap de heroină, pot să mă las de orice, dar nu e chiar aşa", explică Marian. A ajuns să ia atâtea doze zilnic pentru că, spune el, efectele drogurilor sintetice sunt mult mai intense, dar şi mult mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu la un magazin de pe Şoseaua Virtuţii din București. Focul s-a extins și la un hotel / Zeci de persoane evacuate

HotNews acum 33 minute
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii, care s-a propagat și la faţada şi terasa unui hotelul aflat în apropiere, unde a pătruns fumul, atât pe casa scării, cât şi în camere, anunță ISUBIF. Potrivit ISUBIF,

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 47 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 52 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 11 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°