Sa strabati Bucurestiul, de la un capat la altul, poate fi o aventura, indiferent de mijlocul de transport folosit. Iar daca alegi autobuzul, calatoria nu va fi nicidecum una linistita, in ciuda celor 1,3 lei platiti pe bilet ori a afiselor din autobuz.

Nu e lipsita de peripetii nici o calatorie matinala, cand cei mai multi locuitori ai Capitalei abia se dezmeticesc, iar autobuzele sunt mai mult goale.

Usile de la 104 se deschid cu un scartait mai atroce decat alarma care m-a trezit la 5 dimineata. E capat de linie, calatori nu sunt prea multi in statie, dar un batran mic de statura, care are in brate un lighean rosu, in care se afla o sacosa de rafie, se repede la usa din fata.

Un iz ranced se raspandeste imediat in tot autobuzul. Barbatul face cativa pasi, isi trece ligheanul pe partea dreapta si-si inclesteaza mana pe bara pe care se afla compostorul, in timp ce masoara atent din priviri o femeie la vreo 30 de ani, care se asezase pe scaunul din fata lui.

Nu sunt mai mult de zece calatori in RATB, iar locuri libere sunt pe alese. Batranul ramane in picioare si continua sa-si schimonoseasca fata. Se incrunta, stramba din nas si-si misca amenintator buzele vinetii. Se da in laturi, imi face loc sa trec sa-mi compostez biletul si pufneste neregulat.

Ii cere apoi pe-un ton amenintator femeii sa-i cedeze scaunul. Aceasta isi muta picioarele si-i face loc sa treaca la scaunul de la geam. Barbatul face o criza si incepe sa tipe, evocand povestea cu "tinerii din ziua de azi".

Nimeni nu il contrazice, cel mai probabil pentru a nu-i alimenta criza de nervi. Renunta si se asaza in spatele femeii. Vreo sapte statii, bolboroseste singur.

Se ridica atunci cand o voce anunta ca urmeaza Piata Unirii. Scapa ligheanul din brate, care se rostogoleste pana la picioarele femeii pe care o mustrase mai d