Faţă de contracandidatul său la şefia PDL, Emil Boc are avantajul deţinerii funcţiei de premier, funcţie care-i permite nu doar să taie panglici prin ţară, ci şi să promită sau să acorde bani de la Guvern pentru diferite proiecte ale administraţiilor locale.
În contrapartidă, Vasile Blaga are de partea sa mai mulţi lideri deosebit de vocali, precum Radu Berceanu, Cezar Preda sau Cristian Boureanu. Cu ajutorul lor, Blaga îi ţinteşte pe Boc şi pe susţinătorii acestuia, iar românii au avut ocazia să afle ce făceau „unele blonde" prin 2002, că „unii miniştri (...) nu fac deosebirea între bitum şi asfalt" şi cât „o duce capul" pe ex-ministrul Monica Macovei.
De ce sunt campaniile interne ale partidelor axate pe atacuri la persoană în loc să fie centrate pe dezbateri serioase? Şi de ce consideră politicienii că românii sunt mai degrabă interesaţi de răfuieli decât de ideile unui viitor şef de partid care poate ajunge premier sau preşedinte al ţării? Potrivit sociologilor consultaţi de România Liberă, cauzele sunt multiple, iar responsabilitatea este împărţită între clasa politică şi electorat.
Opiniile divergente, semn al slăbiciunii
În opinia lui Vasile Dâncu, fost vicepreşedinte al PSD, „toate partidele de lider din România nu au reflexul dezbaterilor interne pe proiecte. Mai mult, „orice diferenţiere de mesaj şi orice dezbatere sunt interpretate ca un semn de slăbiciune pe care partidul îl dă electoratului", în loc să menţină impresia de „partid strâns unit în jurul conducătorului". De altfel, revenind la exemplul PDL şi la cursa intensă din acest partid, s-a văzut cum au fost primite de greii PDL invitaţiile grupului Macovei-Preda-Voinescu de a purta o dezbatere despre reformarea partidului. „Este explicabil atunci de ce campaniile interne sunt mai degrabă vizite în teritoriu", a mai arătat Dâncu. Din această perspectivă, sociologul consideră c
