Guvernul menţine obiectivul de adoptare a monedei europene, însă data exactă va fi stabilită prin discuţii cu partenerii europeni
Cabat: Tehnic acest lucru pare imposibil de realizat, pentru că nu mai avem timp să ne încadrăm în data menţionată
Executivul a decis înfiinţarea unui comitet interministerial care va monitoriza îndeplinirea obligaţiilor aferente aderării la euro
Guvernul a aprobat Programul de convergenţă al României, care va fi transmis Comisiei Europene, şi a decis să menţină obiectivul de adoptare a monedei euro în 2015, declarau vineri surse oficiale. "Programul de convergenţă a fost aprobat de Guvern, cu menţinerea obiectivului de adoptare a monedei euro în 2015", au declarat surse citate de Mediafax. Premierul Emil Boc a confirmat ulterior decizia Guvernului de a menţine obiectivul de adoptare a monedei euro în anul 2015, în urma consultării cu Preşedinţia şi Banca Naţională, precizând totodată că data exactă - dacă va fi 1 ianuarie sau o altă dată - va fi stabilită ulterior, prin discuţii cu "partenerii europeni".
Acesta a arătat că a fost decisă constituirea unui comitet care va monitoriza îndeplinirea obligaţiilor aferente aderării la zona euro, astfel încât România să fie pregătită în 2015 pentru acest obiectiv. Comitetul va fi condus de primul-ministru şi îi va avea ca membri pe guvernatorul Băncii Naţionale (ca vicepreşedinte), pe vicepremierul Guvernului, pe miniştrii Finanţelor, Economiei, Muncii, Educaţiei, Justiţiei şi Administraţiei, precum şi pe reprezentanţi ai Departamentului Afacerilor Europene, Institutului Naţional de Statistică şi cabinetul premierului.
Întrebat dacă adoptarea monedei euro va genera scumpiri, premierul a răspuns că efectul va fi scăderea dobânzilor şi că moneda euro nu are legătură cu creşterea preţurilor.
Programul de convergenţă al României este revizuit anual