Cele mai importante concluzii ale Raportului FreeEx, referitoare la libertatea presei in 2010:
• De la începutul crizei economice, au fost concediaţi 6.000 de angajaţi din mass-media (jurnalişti şi personal tehnic) şi peste 60 de ziare locale s-au închis. În 2010, veniturile din publicitate au scăzut şi tirajele mai multor ziare quality s-au înjumătăţit faţă de anul precedent.
• Marii patroni de presă au fost în centrul dezbaterilor publice: Sorin Ovidiu Vîntu a fost reţinut pentru favorizarea unui infractor, Dan Diaconescu – pentru şantaj, Dan Voiculescu a fost dovedit colaborator al Securităţii etc. Presa aflată în proprietatea acestora a relatat dezechilibrat, partizan şi, pe alocuri, isteric despre aceste evenimente.
• Presa a fost inclusă printre vulnerabilităţile la securitatea naţională, în Strategia Naţională de Apărare a ţării.
• Peste o treime dintre jurnalişti recunosc că ceea ce scriu este influenţat de publicitate. O problemă serioasă o reprezintă lipsa unor demarcaţii clare între publicitate şi produsele jurnalistice (reclame mascate, „proiecte speciale”).
• Autorităţile locale au dat sancţiuni disproporţionate şi au încălcat în numeroase cazuri libertatea de exprimare. Un jurnalist a fost amendat pentru un banc, iar un gen muzical a fost interzis în transportul public din două oraşe.
• Agresiunile fizice şi insultele la adresa jurnaliştilor au fost iniţiate într-o măsură alarmant de mare chiar de către poliţişti şi persoane publice.
• Legea de funcţionare a radioului şi televiziunii publice nu a fost reformată, iar noile Consilii de Administraţie numite în 2010 rămân politizate.
• Televiziunile au transformat moartea unor persoane cunoscute în spectacole macabre, fapt care a accentuat degradarea profesională a presei.
• Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca insulta şi calomnia să nu