Nimeni nu-şi poate alege timpul şi locul naşterii sale, a fost dintotdeauna consolarea mai înţelepţilor dintre semeni. Contextul socio-istoric, zestrea genetică şi educaţia jaloanează startul vieţii, iar matricea personalităţii umane configurează în cei dintâi şapte ani, postulează psihologia modernă. "Şapte ani de-acasă" sunt sâmburele omului, ziceau şi bătrânii judecând purtarea tinerilor.
Doar 11 au fost toţi anii de acasă ai lui Nicolae Ceauşescu. Cu şcoala primară a sfârşit şi copilăria băiatului sub ocrotire părintească. Ca pe-un veşmânt strâmt şi uzat, între hotarele locului natal a abandonat definitiv tradiţiile, muncile şi credinţele vieţii rurale. În timpul acela de început al secolului al XX-lea s-a schimbat însă lumea din temelii: s-au prăbuşit marile împărăţii şi într-un singur război au pierit nouă milioane de oameni; între ţările bătrânului continent s-au mutat graniţele şi în numele libertăţii au izbucnit răzmeriţe între neamuri, săraci şi bogaţi, bărbaţi şi neveste; din benzile rulante ale industriei moderne s-a plămădit cultul atotputernicului zeu al profitului, iar microbii revoluţiei bolşevice au spuzit planeta. Acestea şi încă alte deosebite semne anunţau întronarea "erei mulţimilor" în Europa. Astfel ne apropiem, oarecum, de firesc în parcursul măririi lui Nicolae Ceauşescu, născut ca un oarecare dintr-un sat oltenesc şi executat ca "odios dictator".
Din copilăria autocratului comunist, în toposul satului de baştină s-a păstrat casa părintească. O bojdeucă, ar zice vizitatorul fără cultură istorică, privind-o de dinafară şi pe dinăuntru. Urci pe-o scăriţă de lemn în brâul cerdacului şi pătrunzi, din doi paşi, în tinda îngustă dintre cele două încăperi. În total, mai puţin de 50 de metri pătraţi spaţiu locuibil. Ridicată în chiar anul de început al secolului XX-lea, "casa lui Ceauşescu" e cea m
