Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat că liderul reţelei teroriste al-Qaida, Osama ben Laden, a fost ucis. Obama a precizat, într-o intervenţie transmisă în direct de televiziunile americane, că a autorizat o operaţiune împotriva liderului al-Qaida, în cursul căreia nu au fost înregistrate victime în rândurile forţelor americane.
“Astăzi, pot anunţa poporul american şi întreaga lume că Statele Unite au efectuat o operaţiune în urma căreia a fost ucis Osama ben Laden, liderul al-Qaida“, a afirmat Obama.
Preşedintele american a precizat că operaţiunea militară americană a avut loc în Pakistan.
Obama a afirmat că a fost informat, în august, că SUA au o posibilă pistă către ben Laden, constând în informaţii privind o posibilă ascunzătoare a acestuia, situată în Pakistan. Preşedintele american a adăugat că, săptămâna trecută, a decis că informaţiile permit declanşarea unei operaţiuni.
“Astăzi, la ordinele mele, Statele Unite au lansat o operaţiune” care a vizat ascunzătoarea, a spus el.
Ben Laden a fost ucis într-un schimb de focuri, iar forţele americane au preluat trupul neînsufleţit, a adăugat Obama.
Cooperarea cu Pakistanul a permis localizarea lui ben Laden şi a clădirii unde se ascundea acesta, a precizat preşedintele american.
Sute de persoane s-au adunat, duminică seară, în faţa Casei Albe, cântând imnul naţional, după aflarea primelor informaţii privind uciderea liderului reţelei teroriste al-Qaida, Osama ben Laden, relatează CNN.
Manifestanţii scandează “SUA! SUA!” şi “Hey, hey, goodbye!”, referindu-se la ben Laden.
Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat că liderul reţelei teroriste al-Qaida, Osama ben Laden, a fost ucis. Obama a precizat, într-o intervenţie transmisă în direct de televiziunile americane, că a autorizat o operaţiune împotriva liderului al-Qaida, în cursul căreia nu au fost