Pentru moartea a mii de oameni nevinovaţi la 11 septembrie 2001. Pentru că după 11 septembrie 2001 lumea n-a mai fost la fel. A devenit mai bănuitoare şi a trebuit să-şi restrîngă libertăţile. Pentru că din cauza lui Ben Laden şi a organizaţiei sale teroriste lumea musulmană a început să fie privită cususpiciune şi cu ostilitate.
Pentru că s-au cheltuit extraordinar de mulţi bani, pe tot globul, pentru prevenirea teorismului de tip al Qaida, bani care puteau fi folosiţi în scopuri sociale şi caritabile. Pentru că regimuri extremiste s-au putut întări după atentatele teroriste ale al Qaeda.Pentru că adepţi ai măsurilor de mînă forte au putut profita de atentatele din Statele Unite, din Spania, din Marea Britanie şi din alte ţări ale lumii pentru a ataca democraţia. Pentru că grupările teroriste şi-au descoperit un fals profet în ben Laden.
Pentru că omul care a vrut să schimbe regulile lumii civilizate, pentru a le impune pe ale sale, a dispărut. Şi chiar dacă se vor găsi alţii care să încerce să-i ia locul, scoaterea lui ben Laden din lume e echivalentă cu extirparea unei cangrene care timp de aproape zece ani a ameninţat normalitatea întregii lumi.
Pentru moartea a mii de oameni nevinovaţi la 11 septembrie 2001. Pentru că după 11 septembrie 2001 lumea n-a mai fost la fel. A devenit mai bănuitoare şi a trebuit să-şi restrîngă libertăţile. Pentru că din cauza lui Ben Laden şi a organizaţiei sale teroriste lumea musulmană a început să fie privită cususpiciune şi cu ostilitate.
Pentru că s-au cheltuit extraordinar de mulţi bani, pe tot globul, pentru prevenirea teorismului de tip al Qaida, bani care puteau fi folosiţi în scopuri sociale şi caritabile. Pentru că regimuri extremiste s-au putut întări după atentatele teroriste ale al Qaeda.Pentru că adepţi ai măsurilor de mînă forte au putut profita de atentatele din Statele Unite, din Spania, din