După recentele tulburări de la Realitatea TV, apare tot mai clar că singura garanţie pentru o presă independentă de interese politice şi economice ilegitime şi ilegale chiar este să fie condusă ca o afacere. Nu e nimic nou, ştiu, dar este o temă de reflecţie care merită readusă în discuţie.
Michael Ringier este patronul unei companii elveţiene care publică ziare şi reviste, din tată în fiu, începând din 1833. Compania Ringier este prezentă în România din 1992, o vreme în care multă lume îi spunea domnului Ringier că este nebun să investească în România. Prezent în România acum câteva zile, Michael Ringier a spus, pentru a nu ştiu câta oară, un lucru tranşant: presa este o afacere. Elveţia, presă, 1833. Aşa că nu vă indignaţi. Mesajul acestui domn este foarte relevant pentru presa românească a acestor zile: nu numai că presa este o afacere, dar este şi singurul mod prin care presa îşi poate servi publicul. Iar afacere înseamnă venituri din publicitate şi, în cazul ziarelor, direct din buzunarul cititorilor. Nu înseamnă bani negri de la politicieni sau alte grupuri de interese, nu înseamnă şantaj, nu înseamnă devalizarea grupului respectiv de presă. Toate acestea nu reprezintă un model de afaceri. Reprezintă doar un model de îmbogăţire şi de obţinere de influenţă care, pe lângă faptul că e de multe ori ilegal sau la muchia legalităţii, este şi profund imoral.
Recitiţi stenogramele în care apare domnul Vîntu, atât cele din dosarul "Ghiţă ameninţat cu moartea", cât şi cele din dosarul "Favorizarea infractorului Popa". Tot ce e acolo arată clar cât de mare nevoie este de un model de presă privită ca un business legitim. Peste tot în lumea occidentală presa este privită ca o afacere. Care trebuie să facă bani, evidenţiaţi în registrele contabile, pentru ca salariile ziariştilor să fie plătite, cheltuielile de funcţionare acoperite şi aşa mai departe
