Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inspectorii vânează munca la negru, Boc îi vânează pe inspectori

Publicat in Jurnalul, luni 2 mai 2011 ·

Din prima zi a noului Cod al Muncii, inspectorii ITM, cei de la Fisc, Poliţia şi Jandarmeria vânează împreună munca la negru, iar toţi sunt vânaţi de premierul Emil Boc, ministrul interimar al Muncii.

Boc a anunţat încă de vineri că a aprobat planul de acţiune al Inspecţiei Muncii, Poliţiei, Gărzii Financiare şi Jandarmeriei privind combaterea muncii la negru, iar echipe mixte de control vor începe să facă verificări în toată ţara de la începutul acestei săptămâni. Premierul a precizat că scopul acestor controale este să crească numărul contractelor de muncă astfel încât statul să plătească mai puţin pentru asistenţa socială. "Voi evalua lunar activitatea şefilor ITM şi voi lua decizii. Nu au obligaţii decât faţă de lege. Sper ca şi celelalte instituţii ale statului să dea dovadă de intransigenţă”, a declarat Emil Boc, precizând că echipele mixte de control vor merge mai întâi acolo unde evaziunea fiscală este mai mare şi s-a decis formarea de echipe mixte pentru a nu putea fi muşamalizate neregulile descoperite. Poate aşa vor creşte anul acesta şi sumele încasate direct la bugetul statului din taxe şi impozite sau chiar din amenzi - cu tot cu chitanţă! - pe Litoralul românesc, zonă recunoscută pentru munca la negru, pe locul al doilea după construcţii. Iar sezonul estival a început în aceeaşi zi cu intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii care pune accent pe înăsprirea pedepselor pentru munca la negru. Dacă şantierele sunt relativ uşor de verificat, spaţiile comerciale de pe Litoral se închid de obicei atunci când inspectorii se anunţă "în vizită” pe plajă, iar angajaţii se fac nevăzuţi până pleacă "Garda”. Spre ghinionul angajatorilor, dar şi al angajaţilor fără contract de muncă, verificările au început în toată ţara chiar de ieri, din ziua intrării în vigoare a noului Cod al muncii, iar angajatorii riscă să ajungă la închisoare dacă folosesc mai mult

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 2 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 2 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 5 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 5 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 5 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 3 ore
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

10°
dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°