Iubitorii de cultură vor avea ocazia să-l audă pe scriitorul clujean Adrian Popescu în lectură publică la Zalău. Evenimentul cultural va avea loc joi, 5 mai 2011, de la ora 16.00, la Sala Porolissum a Consiliului Judeţean Sălaj.Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi scriitorul Flavius Lucăcel. Intermezzo-ul muzical va fi asigurat de Corul Liceului Ortodox „Sf. Nicolae” din Zalău, dirijat de arh. Adrian Onica.
Adrian Popescu s-a născut la 24 mai 1947, la Cluj.
Elev, debutează în 1962 în presa locală, apoi în 1964, la revista ''Steaua . Din 1971, este redactor la revista ''Steaua'', iar din 1999, redactor-şef. Este absolvent al UBB, Facultatea de Filologie, sectia română-italiană (1971) şi este căsătorit cu artista textilistă Angela Roman.
Este membru al Uniunii Scriitorilor şi al P.E.N.- Clubului, secţia română.
A publicat volumele: Umbria, Editura Dacia, 1971 (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor), Focul şi sărbătoarea, Editura Dacia, 1975, Cîmpiile magnetice, Editura Eminescu, 1976, Curtea medicilor, Ed. Eminescu,1979 (Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor), Suburbiile ceruluii, Ed. Eminescu, 1982, O milă sălbatică, antologie, postfaţă de Mircea Iorgulescu, Ed. Cartea românească, 1983, Proba cu polen, Ed. Dacia, 1984 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj), Vocea interioară, Ed. Dacia, 1987, Călătoria continuă, Ed. Cartea românească, 1989 (Premiul Mihai Eminescu al Academiei Române), Pisicile din Torcello, Ed. Albatros, 1997 (Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, Premiul revistei Poesis, Premiul Salonului National de Carte, Cluj , Premiul revistei Ateneu, Premiul revistei Familia), Poezii, antologie, Ed. Vitruviu, 1988, Fără vârstă,pref.Dan Cristea, Ed. Cartea românească, 1998, Umbria, Ed.Vinea, 2000, ed.a-II-a, 2007, antologie, prefaţă de Ştefa